Pompierii militari orădeni au intervenit miercuri dimineață pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință de pe strada Alexandru Sahia din municipiu.
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”, în jurul orei 08.25, moment în care, la fața locului, au fost mobilizate operativ, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta într-una dintre încăperile casei, celelalte camere fiind inundate cu fum.
Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în mai puțin de 10 minute, împiedicând propagarea flăcărilor la întreaga casă și limitând pagubele la o canapea și materiale textile.
„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.
Din fericire, în acest caz nu au existat persoane rănite, însă vă reamintim că, săptămâna trecută, în urma unui incendiu provocat tot de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată, două persoane s-au intoxicat cu fum, viața uneia dintre acestea, care era în imposibilitatea de a se autoevacua din locuința inundată cu fum, fiind salvată de echipajele de pompieri ajunse rapid la fața locului„, a transmis ISU Bihor.
Sursa: Realitatea de Bihor