Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după amiaza, la un centru de reciclare a deșeurilor din Oradea, situat pe strada Matei Corvin. La faţa locului au fost mobilizați 28 de pompieri din 3 subunități din cadrul ISU Bihorm cu 6 autospeciale de stingere și o autoscară.

 

Potrivit informațiilor transmise de Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, apelul la numărul unic 112 pentru incendiu a fost înregistrat în jurul orei 17.30. La fața locului au fost mobilizate de urgență 7 echipaje de pompieri militari din cadrul Detașementelor 1 și 2 Oradea și al Gărzii Sălard, cu 6 autospeciale de stingere și o autoscară, întrucât în imediata proximitate a stivelor de deșeuri în flăcări se află și o hală. incendiul s-a manifestat pe o suprfațaă de 300 de metri pătrați.

Pompierii au localizat focarele, iar mai apoi le-au lichidat. Totodată aceștia acționează pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.

 

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Bihor