Un accident rutier a avut loc, în această dimineaţă, intre Cluj-Napoca şi Oradea, pe raza localităţii Bologa.

Au fost avariate două ansambluri de vehicule, respectiv o cisternă încărcată cu zahăr și un camion gol, iar unul dintre șoferii autovehiculelor a solicitat consultul medical.

Bărbatul de aproximativ 40 de ani prezenta un traumatism la nivelul piciorului.

Acesta a fost preluat de către echipajul SAJ și transportat la spital pentru investigații de specialitate.

„Conducătorul unui autotren care deplasa pe DN1E60, înspre Cluj – Napoca, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a derapat, intrând în coliziune cu o cisternă ce se deplasa din sens opus. 

 În urma accidentului, conducătorul cisternei a fost rănit, acesta primind îngrijiri medicale.  Ambii conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Cluj.

Momentan circulația se desfăşoară alternativ

„Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat, au asigurat protecția personalului implicat în intervenție, precum și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor ca urmare a scurgerilor de combustibil de la locul accidentului”, a transmis ISU Cluj.

Imagine