În zona pasajului denivelat între drumul de centură al municipiului și strada Universității, firma SC Porr Construct SRL lucrează la drumul de legătură între Calea Aradului și strada Ogorului.
Obiectivul de investiție este situat în apropiere de Era Shopping Park și Piața 100, fiind delimitat la est de strada Ogorului și Parcul industrial Oradea, la nord de Piața 100 și centrele comerciale din zonă, la sud de Aeroportul Internațional Oradea, iar în partea de vest de DN 79 Oradea – Arad.
„Lucrările sunt în grafic, ele au început în cursul lunii iunie și au ca termen de finalizare 6 luni de zile. În acest moment 40% din lucrare este executată. Din discuțiile purtate cu constructorul estimăm că undeva la sfârșit de octombrie acest drum va fi dat în folosință. De lucrare se ocupă Zona Metropolitană Oradea și, cu această ocazie, îi mulțumesc d-lui Adrian Foghiș pentru colaborare”, a precizat viceprimarul Florin Birta.
Valoarea lucrării este de 3.963.471 lei plus TVA, această sumă reprezentând proiectare și execuție.
Traseul drumului de legătură are o lungime totală de 860 m, pornește de la intersecția cu Calea Aradului și se suprapune cu strada existentă până la km 0+323, apoi intersectează culoarul aerian, traversându-l până până la km 0+448.
În continuare, traseul are un profil mixt și se suprapune parțial cu Piața 100, urmărind taluzul de la limita de proprietate cu Aeroportul Internațional Oradea, de unde se suprapune cu zona amenajată adiacentă Pieței 100 (parcare, drum de deservire). La sfârșitul traseului se intersectează cu sensul giratoriu de pe str. Ogorului.
Pe întreg traseul se asigură drenarea, colectarea și evacuarea apelor pluviale, dar și iluminatul public.