Lucrările de construcție a noii Unități de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Județean din Oradea s-au finalizat. În câteva zile se vor semna toate documentele necesare recepţiei şi autorizării spațiului.

Până la sfârșitul săptămânii viitoare, personalul medical, care azi preia pacienții în containerele din parcarea spitalului, se va muta în noul spaţiu.
 
Noua UPU are 56 de paturi, pacienţii cu afecţiuni grave beneficiind de boxe individuale. Această unitate, printre cele mai moderne din ţară, este prima din România care are o sală de decontaminare, precum şi o sală de resuscitare. De asemenea, este dotată cu un izolator pentru pacienţi în stare critică, ce va putea fi folosit pentru bolnavii de Covid-19.
 
Investiţia este rezultatul unui parteneriat între Spitalul Judeţean, Ministerul Sănătăţii şi Primăria Oradea, o investiție care se ridică la aproximativ 32 milioane de lei, 58% din această valoare fiind asigurată de Ministerul Sănătății, iar 42% de Primăria Oradea.
 
„Sunt convins că în noile condiții, având spații suficiente, toate circuitele medicale fiind asigurate, cu dotări de ultimă generație, asistenții şi medicii ce vor prelua urgențele vor asigura pacienților servicii medicale de calitate.
 
Mulţumesc miniştrilor Sănătăţii care de-a lungul mai multor mandate au susţinut proiectul, doctorului Gheorghe Carp care a gândit clădirea şi a gestionat proiectul, doctorului Hadrian Borcea, care a desenat UPU şi a gândit funcţiunile interioare, dnei Annamaria Sava, care a urmărit lucrările, precum şi constructorilor”, a transmis Ilie bolojan.
 
Imagine
 
Imagine

Sursa: Realitatea de Bihor