FCSB a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii de fotbal, penultima a sezonului regulat.

Diferenţa a fost făcută de autogolul lui Valentin Ţicu (46).

FCSB a avut două ocazii mari în finalul primei reprize, mai întâi prin Florinel Coman, din lovitură liberă (45), dar portarul ceh Lukas Zima a respins în transversală şutul atacantului. La cornerul care a urmat, Baba Alhassan a reluat în transversală cu genunchiul (45+1).

FCSB a ajuns la 11 meciuri consecutive fără înfrângere, opt victorii şi trei egaluri.

Petrolul, care a pierdut ultimele trei partide, nu mai are şanse de a prinde play-off-ul

În tur, scorul a fost egal, 2-2.

FC FCSB – FC Petrolul Ploieşti 1-0 (0-0), Arena Naţională – Bucureşti
A marcat:
 Valentin Ţicu (46, autogol).
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); al patrulea oficial: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe)
Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Iulian Dima (Bucureşti)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) – CCA, Romulus Chihaia (Bucureşti) – LPF
AGERPRES