Președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”, gl.(r) Gabriel Oprea, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Într-un context intern și internațional extrem de tensionat, Oprea susține că nu trebuie să uităm lecția de patriotism și unitate transmisă, de-a lungul timpului, de militarii români.
„În primul rând, gândul mă duce la simbolul acestei Uniri, Hora. Hora Unirii, care ne spune că românii trebuie să fie mereu uniți. Pe de altă parte, gândul mă duce la militarii români care și-au dat viața pentru această țară, pentru ca să fie unită, în Războiul de Independență, în cele 2 Războaie Mondiale sau în teatrele de operațiuni din vremurile noastre,” a declarat Gabriel Oprea, într-o intervenție la Realitatea Plus.
„Azi România este o țară membri NATO, membră a Uniunii Europene și are două mari simboluri: Armata și Biserica. Aceste simboluri cred că trebuie să fie mai apropiate ca oricând de copiii noștri, să învețe ceea ce înseamnă să fii român.
Este bine că suntem in UE, că suntem serioși, că facem proiecte europene, dar să facem și proiecte naționale. În această zi de maximă importanță, eu cred că putem depăși situația grea, atât în plan internațional, cât și național, cred în această alianță PNL – PSD și am speranța unui viitor mai bun.
Trebuie să fim oameni responsabili, este o situație complicată tensionată, dar să nu uităm că suntem membri NATO, avem o umbrelă de securitate, trebuie să fim calmi și să înțelegem că cel mai important lucru este că România are garanții de securitate,” a mai afirmat fostul ministru al Apărării Naționale și de Interne.
Sursa: Realitatea Din UDMR