Fostul primar Marian Vanghelie, acuzații grave la adresa generalilor SRI în rezervă Dumitru Dumbravă și Florian Coldea
Fostul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, lansează un scenariu alarmant după apariția, pe surse, a informației că fostul sef al Directiei juridice din SRI, generalul (r) Dumitru Dumbravă ar fi fost văzut zilele trecute la Tribunalul Bucuresti, la etajul unde sunt birourile judecătorilor.
În direct la Realitatea Plus, Vanghelie și-a exprimat temerea că fostul ofițer SRI ar încerca să facă presiuni asupra unor judecători pe care i-ar avea la mână, astfel încât să dea unele soluții „dorite” în anumite dosare, așa cum este și cel pe care-l are fostul edil.
“Să vedem pe cine reprezintă. Dacă-l reprezintă pe domnul Coldea, dacă se reprezintă pe el, ca persoană fizică sau dacă încearcă să păcălească pe cineva că reprezintă vreo instituție. Este foarte important să știm în ce calitate s-a dus dânsul acolo. Vreau să fac o mică paralelă, ca să înțelegeți cu ce m-am confruntat. Sunt de șase ani în proces și sunt la al șaselea judecător, dacă puteți să credeți, după ce majoritatea au fost detașați sau au fost avansați.
Am vorbit cu oamei de specialitate, de la Curtea Constituțională, în istoria României nu s-a întâmplat așa ceva în ultima sută de ani. Eu vreu să mă judec, nu să se prescrie faptele”, a precizat fostul edil al sectorului 5.
Vanghelie: Dumbravă are dosare “în tolbă”
Fostul edil este convins că vizita lui Dumitru Dumbravă avea un scop precis, nu era una de curtoazie.
“El s-a dus acolo ca să se folosească de o serie de dosare pe care le avea în tolbă de la vechea garnitură. (Intrebare: Aveți dovezi?) Tocmai v-am spus că 5 judecători au preferat să plece doar ca să nu accepte ce s-a încercat în această perioadă de 6 ani, să mă condame așa cum li s-a cerut. Pentru că trebuie să înțelegeți, nu există nicio dovadă la mine în dosar, sunt doar niște povești cum că aș fi luat șpagă la Revelioane prin vinul și carnea pe care le-am oferit invitaților și că m-aș fi scăzut cu numărul de bilete și seriile de cotor la Curtea de Conturi.
Vanghelie: Sunt un caz inedit, vreau să știu de ce
“Disperarea” mea, între ghilimele, este ce caută domnul Dumbravă la Tribunalul București? Eu o să mă consult cu niște oameni de specialitate, să văd care sunt soluțiile și către care instituție să ne adresam, ca să vedem dacă dânsul avea calitatea să se ducă acolo. La Tribunalul București nu intri așa, cum vrei, eu am proces și mă cunosc oamenii, dar tot trebuie să mă caute pe listă, să semnez. Cum a intrat dl. Dumbravă la Tribunalul București? Nu știu dacă s-a dus pentru mine, dar știu că sunt un caz inedit. Cinci judecători au plecat, sunt la al șaselea.”
Vanghelie: Am surprize și pentru Coldea și pentru Dumbravă
Fostul primar al sectorului 5 a mai afirmat că nu va lăsa lucrurile în acest stadiu și va cere lămuri legate de suspciunile că în dosarul său s-au făcut presiuni uriașe.
“Problema este că dânșii nu înțeleg că spre finalul procesului voir depune, către instituțiile abilitate, solicitarea să-i întrebe pe toți judecătorii de ce au plecat din dosar? Așa mi se pare corect. Vă spun că nu-mi permit azi, față de acei judecători care au vrut să fie corecți față de mine și au preferat să se retragă decât să ma condamne, nu-mi permit să spun că știu, la unii, cine a trimis și cine s-a dus să-i preseze, ca să încerce să-i facă să mă condamne.”
Vanghelie: Și acum oamenii lui Coldea și Dumbravă intimdează judecători
“Poate că oamenii aceia au încercat să scape de represaliile pe care și el (Dumbravă N.R.) și domnul Coldea, și oamenii lui Coldea le-au făcut. Și acum, oameni din SRI, oameni care au lucrat cu Coldea se duc la judecători. Instituțiile ar fi trebuit să se autosesize în legătură cu ce am spus despre domnul Coldea, nu știu de ce nu au făcut-o, Și nu m-a dat nimeni în judecată. Vă spun că imediat ce trec restricțiile de deplasare, iau un avion, iau toată presa din România și mă duc să le prezint vila domnului Coldea. Am și pentru domnul Dumbravă niște surprize în următoarea perioadă. Eu vreu doar să informăm opinia publică și instituțiile abilitate asupra a aceea ce, în continuare, încearcă să se facă”, a declarant Vanghelie, în direct la Realitatea Plus.
Vanghelie: Știți că domnul Coldea s-a întâlnit cu domnul Dâncu la Abu Dhabi?!
Fostul edil a mai indivcat și alte legături suspecte ale foștilor factori de decizie din SRI și politicieni de frunte. “Știți că în urmă cu trei săptămâni domnul Coldea s-a întâlnit cu domnul Dâncu la Abu Dhabi, cu o serie de oameni care au dosare penal? Eu cred că instituțiile abilitate cunosc aceste lucruri. (….) Eu nu încerc să trag de timp, eu vreau să se termine odată ce fac acești oameni, Dumbravă, Coldea, să se termine cu acești oamei care au nenoricit o țară întreagă, începând de la judecători și procurori, toți cei care nu erau pe placul lor să-i trimită în pușcărie sau să aibă dosare familiile lor. Să se ducă acasă, să-și vadă de problemele lor, că destule rele au făcut în ultimii 10 ani!” a mai afirmat Marian Vanghelie.