Sorin Bușe, ministrul Transporturilor din cabinetul condus de Dacian Cioloș, s-a înscris în Partidul Național Liberal, devenind consilier pentru relația cu mediul corporatist al președintelui Ludovic Orban.
”Sorin Buşe a acceptat să colaboreze cu mine, în calitate de consilier al preşedintelui PNL pentru relaţia cu mediul de afaceri, cu mediul corporatist, şi mă bucur că facem începând de astăzi echipă”, a declarat Orban, la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
Cu rădăcini în județul Bihor, Sorin Buşe s-a făcut remarcat printre cetățenii județului pentru consecvenţa cu care a urmărit lucrările la autostrada Suplacu de Barcău – Borş şi de pe DN76. De asemenea, tot în mandatul său s-a realizat introducerea variantelor ocolitoare de pe DN 1 – Aleşd şi DN 76 – Beiuş – Ştei în strategia naţională de transport dar și a legăturii Oradiei cu viitoarea autostradă Transilvania – A3.
Sorin Buşe s-a născut în 1960 la București și a absolvit Universitatea Politehnica București, Facultatea Tehnologia Construcțiilor de Mașini în anul 1985. A fost director general al Renault Technologie Roumanie timp de cinci ani între 2010 și 2015. Anterior, în perioada 1995-2008, a lucrat la Toyota, unde a ocupat diferite funcții, ajungând în final Director General Toyota Motor Manufacturing Canada.