FMI propune, în vizita în România, o singură cotă TVA, eșalonarea recalculării pensiilor și impozit progresiv pe salariu care să ajungă la 25% în funcție de cât câștigi. Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – Ştefan-Radu Oprea afirmă că venirea delegaţiei Fondului Monetar Internaţional în România este o vizită obişnuită anuală.

FMI propune ca recalcularea pensiilor să fie dată în mai multe tranșe. Fondul propune impozit progresiv de până la 25% pe salariile de peste 8.000 de lei, dar și o singură cotă de TVA în România.

Ministrul Economiei a explicat că schemele de ajutor de stat pe care le gestionează mai multe ministere din Guvernul României au ca scop reducerea deficitului balanţei comerciale, reducerii deficitelor gemene, ceea ce înseamnă un rating mai bun de ţară.

„FMI vine într-o vizită pe care o face în fiecare an, normală. Vor întocmi un raport asupra situaţiei României, cu lucrurile bune, cu lucrurile mai puţin bune care se întâmplă în economia românească”, a declarat Ştefan-Radu Oprea, luni, într-o emisiune TV.

Întrebat despre variantele FMI vehiculate în spaţiul publice şi anume faptul că ar putea propune ca banii din recalcularea pensiilor să fie daţi în mai multe tranşe, un impozit progresiv pe salarii, fiind o posibilitatea şi impozitări diferite, 15% impozit pe toate salariile e o variantă şi altă variantă cu 10% impozit pentru cei cu salariul până în 6.000 lei net, etc., ministrul PSD a replicat că: „Cel mai important mesaj, din punctul meu de vedere, pe care îl transmit de fiecare dată mediului de afaceri este acela că anul acesta nu vor creşte taxele şi impozitele, pentru că avem nevoie de predictibilitate”.

Discuțiile vor continua timp de patru zile, iar în ultima zi a vizitei FMI se va întâlni cu ministrul Marcel Boloș, cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu și cu premierul Marcel Ciolacu.

 

Sursa: Realitatea Financiara