Peste 40 de lideri de organizații județene PNL au semnat o scrisoare prin care îi solicită lui Florin Cîțu să demisioneze de la șefia PNL și să-i lase locul premierului Nicolae Ciucă, potrivit unor surse Realitatea. Scrisoarea ar urma să-i fie înmânată lui Cîțu joi de către prim-vicepeședinții partidului. Cine se află, de fapt, printre păpușarii „execuției” în stil mafiot?
Hubert Thuma, trădătorul de serviciu: cum și-a vândut familia pe câțiva „arginți”
Surse liberale au dezvăluit pentru Realitatea că în capul listei de semnatari se află președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, cel care s-a bucurat de încrederea și sprijinul președintelui PNL, Florin Cîțu, care i-a dat cele mai multe funcții și mână liberă să performeze.
Execuție nemțească în Ilfov: Marian Petrache pierde lupta cu Thuma Hubert
Indecența de care a dat dovadă, de-a lungul timpului, Thuma este de notorietate în partid, și nu numai! Acesta a fost în stare să-și „mazilească” propriul naș de cununie pentru o pâine caldă pe care s-o mănânce din fotoliul de la CJ Ilfov.
Hubert Thuma, fost condamnat, ajuns președinte la Consiliul Județean Ilfov, a călcat pe cadavre pentru a-și atinge interesele. Potrivit unor voci din politică, nici tragerea preșului din Modrogan de sub picioarele lui Ludovic Orban nu i-ar fi tocmai străină.
Ce urmează dacă Florin Cîțu refuză să demisioneze
În cazul în care președintele PNL, Florin Cîțu, va refuza să-și dea demisia, liderii organizațiilor liberale vor convoca, vineri, la prima oră, ședințe ale Birourilor pemanente județene pentru a cere declanșarea procedurii de organizare a unui Congres extraodinar.
Potrivit surselor Realitatea, liderii PNL sunt nemulțumiți că Florin Cîțu tensionează relațiile din coaliție cu PSD și că are o imagine slabă, care ar trage partidul jos în sondaje.