În data de 08.05.2019, în jurul orei 19.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, o femeie care călătorea ca pasager într-un autocar, înmatriculat în România.

La controlul de frontieră, aceasta a prezentat o carte de identitate, eliberată de autoritățile din Germania. Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografia din documentul prezentat există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că femeia este cetăţean din Camerun, se numeşte M.E. și are 24 de ani. Aceasta a declarat că intenţiona să ajungă în Spaţiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei, efectuând totodată, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.