Federaţia Naţională Mine Energie, afiliată la CNS Cartel ALFA, organizează miercuri un miting de protest în faţa Guvernului Romaniei, în intervalul orar 11:00 – 13:00,pe fondul nemulţumirilor faţă de noua Lege a pensiilor.

„Minerii vor protesta faţă de noua lege a pensiilor publice, care a afectat în mod negativ cele mai vulnerabile categorii de pensionari. Aceştia vor atrage atenţia asupra pierderilor financiare semnificative suferite de cei care au muncit în condiţii grele şi periculoase, ca urmare a unor indexări insuficiente şi a eliminării beneficiilor pentru cei care au contribuit suplimentar. Noua lege a pensiilor a determinat o scădere a veniturilor pentru cei care au lucrat în condiţii speciale, mulţi dintre aceştia confruntându-se cu pensii reduse drastic, în unele cazuri cu până la 50%”, se arată într-un comunicat al sindicaliştilor.

Potrivit sursei citate, minerii, energeticienii şi alte categorii profesionale afectate au cerut Guvernului în repetate rânduri să ia măsuri urgente pentru corectarea acestor inechităţi şi pentru a proteja drepturile celor care au muncit în condiţii dificile.

AGERPRES