Echipa FC Voluntari s-a calificat dramatic în semifinalele Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe FCU Craiova cu scorul de 4-2, la loviturile de departajare, miercuri seara, în Bănie, într-un sfert de finală în care scorul a fost ”alb”, 0-0, la finalul timpului regulamentar, dar şi al prelungirilor.

Daniel Florea, Andrei Ciobanu, Robert Popescu şi Bautista Cascini au transformat pentru ilfoveni, în timp ce de la gazde au înscris Radu Negru şi Gabriel Compagnucci. Roberto Voican, de la oaspeţi, a reuşit să transforme, dar golul a fost anulat la semnalizarea VAR deoarece în momentul şutului a alunecat şi a atins mingea cu ambele picioare. Şutul lui Vlad Pop a lovit bara, iar mingea trimisă de Andrea Padula a fost apărată de Jesus Fernandez. FC Voluntari a avut două goluri anulate în prima repriză pentru ofsaid (VAR).

FCU Craiova a trimis de două ori mingea în bară, prin Vlad Pop (90+2) şi Vladislav Blănuţă (94), iar în finalul prelungirilor a avut o mare ocazie, dar Jesus Fernandez a respins salvator şutul lui Padula din afara careului (120).

În semifinale, FC Voluntari o va înfrunta pe Corvinul Hunedoara.

Foto: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES FOTO