În cadrul întâlnirii de lucru a Unității Locale de Decizie, desfășurată la sediul Instituției Prefectului județul Bihor, a fost prezentată situația epidemiologică din județul Bihor referitoare la evoluția pestei porcine africane în cele 8 localități cu 20 focare.
În urma acestei întâlniri, Prefectura Bihor informează printr-un comunicat de presă că pe lângă măsurile întreprinse, Unitatea Locală de Decizie a adoptat în unanimitate sistarea pe o perioadă de 3 săptămâni a exploatării lemnului din domeniul de vânătoare WILD BOARD, Balc.
Programul de măsuri preventive și de control cu privire la combaterea pestei porcine:
• să nu intrați în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă. Este recomandată dezinfecţia la intrarea în adăpost;
• creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici;
• hrănirea animalelor doar cu furaje sigure, specifice speciei, cu origine cunoscută fiind interzisă hrănirea porcilor cu resturi alimentare rezultate în gospodăria proprie sau provenite de la unitățile de alimentație publică;
• nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie, în scopul montei cu animale din altă exploataţie;
• nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
• nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi;
• asigurarea condițiilor de biosecuritate în toate exploatațiile de porcine (gospodării și ferme comerciale), cu interzicerea accesului la animale cu statut necunoscut, respectiv menținerea animalelor doar în adăposturi, fiind interzisă scoaterea acestora pe pășuni.
Menționăm că Pesta Porcină Africană NU afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social, din punct de vedere economic.
NU există tratament sau vaccinare contra Pestei Porcine Africane. Toate animalele suspecte trebuie ucise şi neutralizate, conform legislaţiei în vigoare, iar proprietarii, ai căror porci sunt identificați în Sistemul Național de Înregistrare și Identificare a Animalelor, vor fi despăgubiţi de către stat, la preţul de piaţă al animalelor.