Numărul mediilor de 10 obținue la Evaluarea Națională 2021 a scăzut spectaculos față de anul trecut. Dacă în 2020 au fost aproape 900 de medii maxime, anul acesta au fost 120 de medii de 10 la Evaluarea Națională. Pe de altă parte, promovabilitatea a crescut sensibil față de anul trecut. 

Au fost 120 de medii de 10 la Evaluarea Națională 2021, față de 892 de medii maxime la Evaluarea Națională 2020, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației. Cele mai multe sunt în județul Cluj, unde 15 elevi au obținut media maximă, Bucureștiul este pe poziția a doua, iar pe a treia este județul Timiș, cu 8 medii de 10 la Evaluarea Națională 2021, potrivit datelor agregate de edupedu.ro.

În 10 județe nu s-a obținut nicio medie maximă la Evaluarea Națională 2021.

Pe de altă parte, 94.526 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,80%, în ușoară creștere, comparativ cu anul trecut (76,10%), a transmis Ministerul Educației.

Lista mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2021, pe județe:

Notele reflectă situația înainte de depunerea și rezolvarea contestațiilor.

Pe de altă parte, anul 2020, pe fondul crizei pandemice și a măsurilor speciale în care s-a desfășurat Evaluarea Națională, s-a obținut un număr mai mult decât dublu de medii maxime, față de rezultatele anilor precedenți.