Selecţionata Germaniei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, pe care îl găzduieşte, după ce a învins echipa Danemarcei cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe BVB Stadion din Dortmund.

Germania s-a calificat meritat în sferturile de finală, prin golurile marcate de Kai Havertz (53 – penalty), Jamal Musiala (68).

Nationalmannschaft pune capăt unei serii negre de eliminări premature la turneele finale, după faza grupelor la Cupele Mondiale din 2018 şi 2022 sau în optimi la EURO 2020.

Foto: (c) Wolfgang Rattay/REUTERS


Foto: (c) Leon Kuegeler/REUTERS


Echipa antrenată de Julian Nagelsmann a dominat jocul de la un capăt la altul şi putea câştiga şi mai clar, însă a ratat destul de mult.

Germanii au avut un forcing în primele 20 de minute, însă nu au reuşit să înscrie. Schlotterbeck a trimis mingea în poartă încă din min. 4, la un corner executat de Kroos, dar golul a fost anulat, pentru un paravan făcut de Kimmich.

Schmeichel a ieşit la rampă în min. 7, când a respins şutul lui Kimmich de la 25 de metri, apoi la cornerul care a urmat, respingând de la vinclu lovitura de cap a lui Schlotterbeck.

Havertz a reluat din voleu o minge trimisă de Rudiger (10), dar Schmeichel a respins în corner.

 

Foto: (c) Bernadett Szabo/REUTERS


Lovitura de cap a lui Andrich (11), pe centrul porţii, nu i-a dat emoţii goalkeeper-ului danez. Musiala (13) a şutat de la circa 24 de metri, dar a făcut-o imprecis.

Danemarca a reuşit să depăşească momentul dificil şi şi-a creat prima sa oportunitate, după o lansare lungă a lui Andersen (21), preluată de Eriksen, însă Rudiger a blocat in extremis şutul. Maehle a avut şi el o şansă bună (24), dar a şutat peste vinclu din careu.

În min. 35, jocul a fost întrerupt din cauze meteo, cu fulgere, ploaie torenţială şi grindină. Arbitrul Michael Oliver a trimis echipele la vestiare şi jocul a fost reluat după o pauză de 25 de minute.

Germania şi-a mai creat câteva ocazii până la sfârşitul primei reprize, prin Havertz a cărui lovitură de cap la centrarea lui Raum (37) a fost respinsă de Schmeichel, prin Schlotterbeck (37), care a trimis în plasa laterală.

Danezii au avut şi ei două şanse notabile, dar Hoejlund a tras în plasa laterală, după o minge pierdută de Schlotterbeck în propriul careu (42), şi prin acelaşi Hoejlund, lansat de Delaney pe contraatac, dar blocat salvator de Neuer (45).

 

Foto: (c) Thilo Schmuelgen/REUTERS


Debutul reprizei secunde a fost unul care a marcat desfăşurarea jocului. Mai întâi danezii au reuşit să marcheze (48), după o fază fixă, prin Andersen, după un luft al lui Delaney şi o minge ricoşată din Andrich, dar golul a fost anulat de VAR pentru ofsaid la Delaney.

Câteva minute mai târziu (51), arbitrajul video a semnalat un henţ în careul celălalt, comis de acelaşi Andersen, la centrarea lui Raum, iar Havertz a deschis scorul din penalty-ul acordat (53).

Atacantul lui Arsenal a ajuns la patru goluri marcate la două ediţii ale EURO, fiind depăşit de doar doi germani, Mario Gomez şi Jurgen Klinsmann, cu cinci reuşite fiecare.

Havertz a fost aproape de dublă (59), dar a ratat singur cu Schmeichel.

Momentul psihologic s-a petrecut în min. 66, când Hoejlund a ratat din poziţie foarte bună, şutând de la 12 metri în Neuer. Germania s-a desprins două minute mai târziu, când Schlotterbeck l-a lansat pe stânga pe Musiala, care a făcut o cursă superbă a pătruns în careu şi a marcat la colţul lung (68).

Musiala, care a marcat al treilea său gol la EURO 2024, a intrat în istoria naţionalei Germaniei la EURO, devenind cel mai tânăr marcator în fazele eliminatorii ale competiţiei, la 21 de ani şi 124 de zile, depăşindu-l pe Dieter Muller (22 de ani şi 77 de zile în 1976).

Ultima parte a meciului a fost un joc de-a şoarecele şi pisica, danezii căutând golul de onoare măcar, în timp ce Germania a încercat să mai dea lovitura pe contraatac, ambele fără sorţi de izbândă.

Gazdele au avut câteva curse promiţătoare, însă de fiecare dată s-a semnalat ofsaid.

Wirtz a ratat o şansă bună (90), şutul său pe centru fiind prins de Schmeichel.

Un gol marcat de Wirtz, după o degajare a lui Neuer şi o combinaţie cu Fullkrug (90+1) a fost anulat pentru ofsaid.

După ce Rudiger l-a blocat în careu pe Vestergaard (90+3), Havertz a mai ratat un gol ca şi făcut pe contraatac, şutul său fiind respins de Schmeichel (90+5).

Julian Nagelsmann a devenit cel mai tânăr selecţioner la un meci din faza eliminatorie a EURO, la 36 de ani şi 342 de zile, depăşindu-l pe olandezul Frank Rijkaard (37 de ani şi 269 de zile la EURO 2000).

Danemarca a încheiat o serie de patru meciuri consecutive la EURO în care scorul a fost egal după cele 90 de minute.

Neuer a devenit jucătorul german cu cele mai multe apariţii la EURO, 19, depăşindu-l pe Bastian Schweinsteiger.

În sferturile de finală, Germania va întâlni învingătoarea dintre Spania şi Georgia.