FRĂȚIA INELELOR”

PAMFLET

“BARONIADA DIN PRAHOVA CONTINUĂ

Inițial, când Iulian Dumitrescu a fost ales, în mod democratic, Președintele Consiliului Județean Prahova, am avut convingerea fermă că am încheiat perioada baroniadelor la nivel județean, am avut reprezentarea că acele vremuri sunt acum doar istorie.

         Din păcate cred că, m-am înșelat în sensul că istoria se repetă și se repetă de o manieră specifică “ FRĂȚIEI INELELOR”.

         La data de 07.03.2014, procuror fiind la parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești am emis Rechizitoriul 465/P/2013, prin care am dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane fizice și societăți comerciale pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani majoritatea având conexiune cu fondurile publice ale Consiliului Județean Prahova și cu modul ilegal de atribuire a contractelor de către această instituție condusă atunci de Cosma Mircea secondat de fiul său Vlad Alexandru și de așa zisul om de afaceri Răzvan Alexe.

         Atunci am constatat că, firma de casă a baronului PSD Mircea Cosma, SC. CONI SRL, patronată de afaceristul Nicolae Onea, câștiga contracte pe bandă rulantă de la Consiliul Județean Prahova pentru asfaltări și deszăpeziri.

         În condițiile în care omul de afaceri Nicolae Onea și chiar firma CONI, ca persoană juridică, sunt judecați la Tribunalul Prahova pentru evaziune fiscală și spălare de bani, prejudiciul fiind de 35 de milioane de euro, în celebrul  dosar Păvăleanu -Alexe, societatea comercială CONI a câștigat un  contract pe fonduri europene în valoare de aproape 21 milioane de euro pentru reabilitarea a 46 de kilometri de drum județean în comunele Baba Ana, Ciorani, Ceptura, Fântânele, Fulga, Salciile, Vadu Săpat, Tomșani și orașele Mizil și Urlați din județul Prahova.

         Contractul  a fost semnat pe 30 martie 2021 de asocierea de firme SC CONI  SA, SC Hydrostroy AD Bulgaria și SC Metabet CF Argeș cu Direcția de Sevicii și Achiziții Publice a Consiliului Județean Prahova, condus de liberalul Iulian Dumitrescu.

         Din punctul meu de vedere este interesantă  asocierea care a câștigat licitația alături de SC Coni SA.

         Societatea Comercială Hydrostroy AD Bulgaria, a fost asociată cu firmele controlate de Gheorghe Vlasie, finul lui Ionel Arsene, baronul PSD de Neamț.

         La un moment dat această societate a câștigat un contract de 120 milioane de euro pentru modernizarea DN 71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia contract reziliat de Ministrul al Transporturilor, Cătălin Drulă, la începutul acestui an.

          SC Metabet CF SA Argeș este controlată de omul de afaceri Costică Pănescu.

         Cine e noul președinte al CJ Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu?

         Fost senator și lider al PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, este unul dintre cei mai bogați președinți de consilii județene.
         În perioada 2007-2012, firma Euro Grup D.G., din acționariatul căreia a făcea parte pe atunci Iulian Dumitrescu, a avuta afaceri cu statul în valoare de 27 de milioane de euro.

         Cele mai multe au fost cu Consiliul Județean Călărași și cu primarii din același județ, dar a mai avut contracte și cu primării din Prahova și Ilfov.

         Acum, firma fondată de Dumitrescu se numește Carson Construction, are sediul în București și îi are ca acționari pe Ciprian-Gabriel Giurca și pe Armando Nikolli, un cetățean albanez de 33 de ani.

         Fost procuror îmi pun întrebarea, când a intrat în România ultima dată acest cetățean albanez?

         Este evident că Direcția Generală de Frontieră poate să ofere organelor abilitate acest răspuns.

         Din punctul meu de vedere, ca fost procuror, răspunsul nu poate fi decât unul.

         Externalizarea profitului care nu poate fi cuantificat și nu poate fi fiscalizat în România.

         Am studiat, sau mă, rog am citit, pentru că nu sunt specialist în domeniul, H o t ă r â r e privind aprobarea bugetului propriu al judeţului şi a bugetelor instituţiilor de sub autoritatea Consiliului Judeţean Prahova pe anul 2021 și estimări pe anii 2022-2024. Precum și

         Referatul de aprobare nr. 9.177 / 15.04.2021 prezentat de domnul Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Judeţean Prahova, prin care se propune aprobarea bugetului propriu al județului și a bugetelor instituțiilor de sub autoritatea Consiliului Județean Prahova pe anul 2021 și estimărilor pe anii 2022-2024, precum și Raportul nr. 9.178 / 15.04.2021 al Direcţiei Economic.

         Profan fiind, am analizat 1275 de pagini având ca obiect Hotârâre nr. 71 din 22.04.2021.

          Mi-am dat seama că, majoritatea cheltuielilor sunt direcționate,  suma fiind de 2.498,00 mii lei, cu specificația: “Art. 15 Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli totale pe anul 2021, în sumă de 2.498,00 mii lei, fondul de salarii de bază şi numărul de personal, lista obiectivelor de investiţii, programul de investiţii pe grupe de investiţii publice şi surse de finanţare, precum şi fişele obiectivului/proiectului/categoriei de investiţi.

         Este evident că, actualul președinte are o misiune extrem de grea și anume să reducă personalul  la o limită rezonabilă.

         Dacă continuăm cu nepotismul sigur mergem pe: “ APA SÂBETEI’’

         Fiind “Jurnalist“ și nu procuror am încercat să înțeleg disponibilitatea actualului președinte al Consiliului Județean Prahova de a fi transparent în ceea ce privește actul manegerial atâta timp când în discuție sunt bani publici, în speță banii nostrii, simplii cetățeni contribuabili.

         Din păcate  informațiile sunt inexistente.

Sfatul meu, domnule președinte, este să aveți disponibilitatea de a comunica cu alegătorii în mod transparent pentru că votul lor a făcut diferența.

              05.05.2021                                                Emma Anastasia