Directorul executiv al Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) din cadrul Primăriei Oradea, Marius Moș a prezentat azi, 12 februarie 2019, raportul de activitate pe anul 2018 al direcției pe care o conduce.

La conferința de presă a fost prezent viceprimarul Mircea Mălan, dar și alți reprezentanți ai DMPFI: Mihaela Neag, Ioan Serac și Ovidiu Guler.

„Apreciem că a fost un an bun, pe de o parte pentru că s-a lucrat la foarte multe proiecte pentru orașul nostru, această muncă arătându-și rezultatele în sensul că multe proiecte au fost declarate câștigătoare, iar altele se află în curs de evaluare. Pe de altă parte, echipa din cadrul Direcției de Management Proiecte cu Finanțare Internațională a primit și premiul pentru cea mai bună echipă din anul 2018 și îi felicit pentru asta”, a spus viceprimarul Mircea Mălan în deschiderea conferinței de presă.

Deoarece DMPFI a împlinit zece ani de existență, viceprimarul Mircea Mălan a vorbit despre rolul și rostul pe care această Direcție l-a avut și îl are în dezvoltarea Oradiei, arătând felul în care sumele nerambursabile atrase de oraș se reflectă în realitate și se fac simțite în viața de zi cu zi a orădenilor. De asemenea, viceprimarul le-a mulțumit tuturor celor implicați direct în activitatea Direcției, primarului Ilie Bolojan, domnului Marcel Boloș, director general al ADR Nord-Vest, colegilor din celelalte Direcții ale Primăriei, tuturor orădenilor care s-au implicat într-o formă sau alta în aceste proiecte, precum și presei pentru contribuția adusă la ceea ce înseamnă astăzi Oradea.

„2019 va fi un an greu, atât pentru noi, cât și pentru orădeni, pentru că multe dintre proiectele câștigate vor intra în execuție și, inevitabil, lucrări de o asemenea anvergură vor crea complicații în trafic, vor crea zgomot și alte tipuri de neplăceri, însă, așa cum s-a întâmplat și până acum, sunt convins că orădenii vor trece în continuare peste aceste neajunsuri, înțelegând că ele sunt inevitabile și că suferim acum pentru ca mâine să ne fie mai bine. Eu cred că suntem pe plus, că direcția pe care mergem este cea potrivită și fiecare dintre noi se simte mândru când Oradea este dată ca și exemplu de bună practică”, a spus viceprimarul Mircea Mălan.

La rândul său, directorul DMPFI, Marius Moș, a prezentat în cifre ceea ce a însemnat activitatea acestei Direcții în anul 2018:

„Sunt zece ani de la înființarea Direcției și vorbim de un portofoliu de proiecte care depășește 600 de milioane de euro. Aici vorbim despre proiecte încheiate, proiecte în implementare, dar și proiecte care sunt încă în elaborare, 71 de investiții în curs de realizare în anul 2018, 59 de proiecte și 360 de milioane de euro valoarea portofoliului de proiecte. Cifrele ne sperie și pe noi câteodată, dar considerăm că șansa pe care o are orașul în dezvoltare este dată de accesarea de fonduri europene. Aceste cifre înseamnă portofoliul de proiecte, aici intră inclusiv contribuția noastră proprie, deci nu sunt sume nerambursabile, acestea fiind valori totale ale proiectelor”.

În ceea ce privește domeniile în care au fost atrase fonduri, nevoile orașului fiind diverse, s-a încercat o abordare integrată, proiectele vizând următoarele domenii: mobilitate urbană, sănătate, educație, eficiență energetică, energii regenerabile, parcuri-spații verzi, mediul de afaceri și patrimoniu cultural.

Proiecte finalizate în anul 2018

În continuare, directorul DMPFI a prezentat proiectele finalizate în anul 2018, valoarea totală a acestora ridicându-se la suma totală de 188.923.706,30 lei. Aceste proiecte au vizat pe de o parte îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor prin reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Oradea, iar pe de altă parte descongestionarea traficului rutier și îmbunătățirea mobilității populației pe coridorul transfrontalier de legătură Oradea-Biharkeresztes.

Proiecte de mobilitate urbană

Viziunea de dezvoltare a mobilității urbane este realizarea unui sistem de transport eficient, integrat, durabil şi sigur, care să promoveze dezvoltarea economică, socială şi teritorială şi care să asigure o bună calitate a vieţii în arealul Municipiului Oradea. Proiectele de mobilitate urbană includ tot ceea ce înseamnă pasaje și poduri, care vor asigura mobilitatea pentru mijloacele de transport în comun, cum ar fi proiectele privind coridorul de mobilitate din Centrul Civic, creșterea mobilității urbane pe relația Nufărul-Cantemir, realizarea pasajului subteran din bulevardul Magheru și lărgirea podului Dacia.

„Pentru creșterea mobilității și îmbunătățirea transportului în comun vom achiziționa 10 tramvaie noi, care urmează să fie livrate în toamna acestui an, 10 autobuze hibrid și luăm în calcul și posibilitatea de a achiziționa 20 de autobuze electrice, fiind în pregătire o cerere de finanțare în acest sens. Pe lângă aceste proiecte lucrăm la extinderea liniei de tramvai în Calea Aradului, la intervențiile pe liniile de tramvai de pe bulevardul Nufărul-Cantemir, cât și pasajul subteran care va fi realizat pe bulevardul Magheru și care va asigura unda verde pentru circulația tramvaielor”, a precizat directorul DMPFI.

Un aspect important este și cel al pietonalizării, fiind în curs de implementare o serie de proiecte pentru extinderea spațiilor pietonale din zona centrală: reabilitarea Piaței Ferdinand, pietonalizarea străzilor Aurel Lazăr și Libertății, pietonalizarea zonei malului stâng al Crișului Repede și Vasile Alecsandri, precum și proiecte privind amenajarea unor piațete de cartier care vor asigura o mobilitate policentrică. Pe lângă proiectele de infrastructură grea, este în curs de implementare și un proiect mai mic, City Walk, care promovează mersul pe jos, urmărind responsabilizarea energetică a localităților prin dezvoltarea de orașe circulabile pentru pietoni.

Un alt proiect integrat în curs de pregătire cuprinde construirea unui pod pietonal peste Crișul Repede în zona hotelurilor Dacia și Hilton, realizarea unui coridor pietonal și ciclistic între str. Sovata și str. Tudor Vladimirescu și a unui pasaj pietonal și ciclistic în zona str. Traian Blajovici, amenajarea unor bretele pentru virare la dreapta și realizarea unui coridor pietonal și ciclistic la intersecția DN79 cu str. Ogorului, precum și realizarea unui coridor pietonal și ciclistic între cetatea Oradea și podul proiectat în zona hotelului Hilton.

Proiecte de sănătate

Cele două proiecte mari care vor demara anul acesta și care au ca obiectiv creșterea performanței energetice a Spitalului Clinic Județean de Urgență și a Spitalului Clinic Municipal dr. Gavril Curteanu vor schimba înfățișarea estetică a spitalelor, dar vor avea efect și asupra sănătății pacienților și impact asupra bugetului spitalelor, urmând a se diminua costurile cu utilitățile. Alte proiecte importante pentru sistemul sanitar orădean vizează extinderea ambulatoriului la Spitalul Clinic Județean și dotări suplimentare de aparatură la Spitalul Municipal.

Educație și social

Portofoliul de proiecte din acest domeniu cuprinde creșterea eficienței energetice a clădirilor existente la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, a Școlii Gimnaziale Dacia, a Grădiniței cu program prelungit nr. 20 și a Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 11, extinderea Creșelor și Grădinițelor nr.53 și nr.28, cu echiparea infrastructurii educaționale pentru educația timpurie antepreșcolară și preșcolară, construirea unei Creșe și Grădinițe în Parcul Industrial 1, precum și reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaţionale pentru învăţământul profesional la Colegiile Tehnice Traian Vuia și Mihai Viteazul din Oradea.

În ceea ce privește domeniul social, un proiect important aflat în etapă precontractuală este construirea unei clădiri în zona Gutenberg, care va adăposti Centrul de zi și sala multifuncțională pentru activități educative, culturale recreative și socioculturale, inclusiv dotarea cu echipamente specifice.

Proiecte de eficiență energetică

Etapa a doua a reabilitării sistemului de termoficare, care a cuprins reabilitarea a peste 20 km de rețea de termoficare este în prezent finalizată, etapa a treia fiind într-o fază de preevaluare la Minister, urmând a fi depusă cererea de finanțare pentru înlocuirea a încă 23 de km de rețea primară de termoficare. În urma acestor investiții se va ajunge la reabilitarea a peste 95% din rețelele de termoficare.

În ceea ce privește programul Căldură și confort, acesta contribuie în fiecare an la reabilitarea sistemului de termoficare prin reabilitarea și modernizarea punctelor termice.

Tot pentru creșterea eficienței energetice anul acesta urmează să fie reabilitate 47 de blocuri, respectiv 986 de apartamente, peste 3.000 de locuitori urmând să  beneficieze de costuri mai mici pentru încălzire. Cererile de finanțare pentru reabilitarea acestor blocuri au fost deja depuse pentru finanțare europeană, ele fiind în prezent în evaluare.

Proiecte de energie regenerabilă

Proiectul de valorificare a energiei geotermale în cartierul Nufărul I este în faza finală de evaluare, urmând a fi semnat contractul de finanțare. Un alt proiect important care este în fază de pregătire vizează valorificarea energiei geotermale în zona noii Săli Polivalente iar încă un proiect care este redepus spre finanțare și este în evaluare la Administrația Fondului de Mediu este cel privind stațiile de reîncărcare pentru vehicule electrice.

Proiecte privind amenajarea de parcuri – spații verzi

Poiectele privind crearea de spații verzi pe străzile Barcăului, Ion Bogdan și în cartierele Veteranilor, Soarelui, Grigorescu sunt în diferite faze de implementare și vor schimba înfățișarea acestor zone.

Proiecte privind mediul de afaceri

Un proiect recent aprobat este cel privind crearea Centrului de antreprenoriat în Piața Cetate, care vizează schimbarea aspectului întregii zone și a condițiilor în care se defășoară activitatea. De asemenea, este într-o fază finală incubatorul de afaceri de pe strada Louis Pasteur, urmând a fi semnat în acest sens contractul de finanțare. Un alt proiect în acest domeniu, care se află în etapa de pregătire este cel privind Centrul intermodal din zona Gării C.F. R. din Episcopia Bihor, acesta fiind cuprins și în Masterplanul de transport, aducând Oradea pe harta transportului intermodal.

Proiecte privind patrimoniul cultural

În momentul de față sunt în curs de derulare două proiecte importante din acest domeniu, și anume restaurarea Casei Darvas – La Roche în vederea valorificării patrimoniului cultural secession și restaurarea, conservarea și integrarea în circuitul cultural a Muzeului Francmasoneriei, lucrările fiind într-un stadiu avansat la ambele proiecte. Din primăvara acestui an va începe etapa a treia a lucrărilor de reabilitare a Cetății Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic.

„Din primăvară-vară pe foarte multe străzi și la o serie de clădiri vor începe lucrările efectiv. Din momentul în care timpul ne va permite, vom demara lucrările în Piața Ferdinand, pe str. Aurel Lazăr, pe malul Crișului și la stația de redresare, care este un proiect important pentru societatea de transport local. Primele tramvaie vor fi de asemenea livrate în toamna acestui an, Cetatea Oradea va intra din primăvară în lucrări, iar în ceea ce privește cele două spitale suntem în faza de derulare a achizițiilor și probabil de la începutul verii vom intra și acolo în forță. La blocurile de locuințe lucrările vor începe probabil din această toamnă. Lucrările vor fi de anvergură mare, sunt proiecte multe. Asta înseamnă că dacă anul trecut a fost un an de foc în ceea ce priveşte scrierea şi depunerea proiectelor și semnarea contractelor de finanțare, din acest an vom intra efectiv în lucrări și vom crea deranj, dar se vor vedea și rezultatele”, a încheiat directorul DMPFI.

În ceea ce privește proiectele aflate în implementare, valoarea acestora se ridică la 691.695.720,22 lei, fiind elaborate și depuse spre finanțare în anul 2018, proiecte în valoare totală de 338.293.094,36 lei.

„Interesul nostru este să intre în lucru fiecare proiect câștigat, cât mai repede posibil și să le finalizăm într-un termen cât mai scurt, pe de o parte pentru a reduce timpul în care aceste proiecte generează probleme pe perioada de execuție, pe de altă parte pentru ca orădeanul să ajungă să beneficieze de aceste proiecte cât mai repede posibil” a completat viceprimarul Mircea Mălan.

În acest moment DMPFI are mai multe proiecte aflate în stadiu de pregătire, fie pe programul de finanțare POR, fie POIM, proiecte în valoare totală de 478.783.347,09 lei.

„Am avut o recunoaștere a activității noastre printr-un premiu decernat de către Fundația Comunitară Oradea, căreia îi mulțumim, ca și cea mai bună echipă, „Echipa anului DMPFI”, iar la Zilele Regio anul trecut am primit un premiu pentru cele mai multe contracte de finanțare semnate și pentru secțiunea de mobilitate urbană”, a spus Marius Moș, directorul DMPFI, mulțumind totodată domnului primar, domnilor viceprimari, colegilor din celelalte Direcții ale Primăriei, colaboratorilor dar și finanțatorilor pentru implicarea și sprijinul acordat, amintind că majoritatea proiectelor sunt derulate prin DMPFI, dar o serie importantă de proiecte amintite mai sus se derulează prin Direcția Tehnică și Direcția de Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea.