Viceprimarul municipiului Oradea, dl. Florin Birta, în calitate de coordonator al Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, împreună cu directorul executiv al instituției, d-na Arina Moș, au susținut azi, 16 ianuarie 2019, o conferință de presă, în care au prezentat raportul de activitate al instituţiei pe anul 2018. În deschiderea conferinţei, directorul DAS Oradea a mulţumit tuturor colegilor și colaboratorilor pentru sprijinul oferit în anul care a trecut, în vederea realizării obiectivelor propuse și a salutat prezența viceprimarului Florin Birta.
„Aşa cum am afirmat în mai multe rânduri şi colegii mei ştiu cel mai bine acest lucru, în munca noastră omul este pe primul loc, în spatele fiecărui dosar instrumentat, decizie, hotărâre ori dispoziţie, avem un destin, o poveste de viaţă mai puţin fericită. Rolul nostru, a celor din asistenţă socială, este acela de a dezvolta servicii sociale şi programe prin care reintegrăm persoanele în nevoie, atât profesional cât şi social şi de a acorda beneficii sociale doar acolo unde este cu adevărat nevoie, unde persoana nu este aptă de muncă”, a precizat Arina Moș în cadrul conferinței.
Având în vedere faptul că s-a pus mai mare accent pe munca în folosul comunităţii, neparticiparea la muncă a dus la încetarea acordării ajutorului social, conform Legii nr. 416/2001, aşa cum rezultă din situaţia comparativă, scăzând semnificativ numărul dosarelor de ajutor social. În acest sens, începând cu luna august 2018, instituţia derulează proiectul „Nu munceşti, nu primeşti”, în cadrul căruia, angajaţii DAS Oradea monitorizează zilnic efectuarea activităţilor de menţinere a curăţeniei în zona blocurilor din str. Voltaire şi străzile adiacente, activităţi efectuate de către beneficiarii de ajutor social şi cantină, care au obligativitatea efectuării unui anumit număr de ore în folosul comunităţii.
Comparativ cu sezonul rece 2016 – 2017, în anul 2018 s-au depus doar 962 de solicitări privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei, oamenii fiind descurajaţi de măsurile de recuperare a debitelor şi de anchetele sociale efectuate în teren, cu scopul verificării veridicităţii datelor înscrise în cerere, a situaţiei din teren şi a modificărilor legislative intervenite, punctul de pensii şi salariul minim pe economie crescând.
Tot în anul 2018, Centrele sociale multifuncţionale din cartiere au fost revitalizate, printr-o serie de activităţi. Anul acesta va continua diversificarea activităţilor desfăşurate aici, astfel încât, atât persoanele vârstnice, cât şi tinerii şi persoanele cu dizabilităţi din cartier să petreacă timp de calitate.
În cadrul Serviciului Protecţia Copilului, numărul dosarelor privind alocaţia de susţinere a familiei a scăzut, deşi nu au intervenit modificări legislative, dosarele fiind mai bine instrumentate prin verificările bazelor de date ale instituţiilor statului şi prin verificări în teren. Numărul indemnizaţiilor pentru creşterea copilului a scăzut în anul 2018, mamele alegând să se întoarcă la serviciu, beneficiind astfel de un stimulent de inserţie.
În luna iunie 2018, în sesiunea de depunere a dosarelor de înscriere a copiilor la creşă pentru anul şcolar 2018 – 2019, s-au depus 618 solicitări de înscriere pentru 245 de locuri disponibile, fiind primul an în care instituţia s-a aflat în imposibilitatea de a da curs tuturor cererilor, astfel 90 de copii rămânând pe lista de aşteptare. Pentru a onora toate solicitările pentru creşă, cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea, s-au realizat demersurile în vederea deschiderii unei noi creşe, Creşa nr. 14, „ Micul Prinţ”, situată pe strada Iuliu Maniu nr. 46.
În ceea ce privește eficientizarea Centrului de Îngrijire şi Educaţie Timpurie – Creşe, în anul 2018 a continuat programul „Școala părinților”. În cadrul acestuia, un număr de 400 de părinţi ai copiilor de vârstă antepreşcolară şi nu numai, au beneficiat, în cadrul întâlnirilor lunare, de consiliere şi sprijin din partea specialiştilor, pe diverse teme: neascultarea, anxietatea de separare, accesele de plâns, adaptarea copiilor la creşă şi trecerea de la creşă la grădiniţă, alimentaţia sănătoasă.
Centrul de Îngrijire de Zi Oradea, serviciu care funcționează în structura Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, a acordat anul trecut servicii unui număr de 50 de copii din familii aflate în situație de risc social, dezorganizate, asistate social care au beneficiat de serviciile centrului, două mese pe zi, activități de îngrijire, educație, recreere-socializare, consiliere și orientare școlară. Au avut loc 33 de acţiuni cu scop informativ – educativ pentru copiii şi părinţii acestora, acţiuni desfăşurate atât în cadrul centrului, cât şi la sediul instituţiilor partenere sau în alte locaţii din comunitate, fiind abordate diferite teme de interes atât pentru părinţi, cât şi pentru copii.
De serviciile oferite în cadrul Adăpostului de noapte, situat pe str. J.Gutenberg nr. 8, au beneficiat 196 de persoane, în anul 2018, serviciul fiind acreditat pentru o capacitate mai mare, astfel, dacă până anul trecut avea o capacitate de 47 de locuri, din anul 2018 capacitatea acestuia a crescut la 71 de locuri. Tot în anul 2018, cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea, clădirea Adăpostului de noapte a fost reabilitată în totalitate şi dotată cu dulapuri metalice pentru beneficiari şi obiecte de mobilier pentru uz intens, antivandalism. Centrul Comunitar Gutenberg este un serviciu social înfiinţat în noiembrie 2018 cu scopul sprijinirii persoanelor fără adăpost şi adulţilor aflaţi în situaţii de risc social, în vederea reintegrării sociale.
La Centrele sociale cu destinaţie multifuncţională, Dignitas şi Candeo, 50 de persoane au beneficiat de servicii de cazare şi de consiliere psiho-socială individuală, iar 10 au părăsit centrele, fiind integrate socio-profesional.
DAS Oradea a derulat anul trecut, alături de cele menționate mai sus, şi alte programe: organizarea Zilei Persoanelor Vârstnice, în cadrul căreia s-a pregătit o masă festivă unui număr de 60 de vârstnici. Programul „ACCES-OR”, serviciu gratuit de transport accesibilizat pentru persoanele cu dizabilităţi din municipiul Oradea, a asigurat transportul unui număr de 16 beneficiari. Gala Voluntariatului în domeniul asistenţei sociale, la a VI-a ediţie, a adunat, în 1 martie 2018, 100 de persoane, voluntari în domeniul social, pentru a le recunoaşte contribuţia la creşterea calităţii vieţii orădenilor şi pentru a le evidenţia sprijinul oferit comunităţii din care fac parte.
,,Vreau să amintesc doar câteva dintre obiectivele majore ale Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea pentru anul 2019: realizarea Diagnozei Sociale a municipiului Oradea, elaborarea Strategiei sociale a municipiului Oradea și nu în ultimul rând, perfecţionarea personalului, numai cu o echipă profesionistă reuşind să dezvoltăm servicii care să vină în sprijinul celor în nevoie”, a declarat Arina Moș în cadrul conferinței.
La finalul conferinței Viceprimarul Florin Birta a precizat: „La DAS Oradea avem o echipă profesionistă şi un managment eficient. Doresc să fac doar câteva precizări la expunerea făcută de doamna director şi anume, dacă observăm că sunt tot mai puţine persoane fără adăpost şi mai puține persoane care practică cerşetoria, se datorează în mare parte și Direcției de Asistență Socială Oradea. De asemenea, mă bucură să văd, că de la an la an, numărul cererilor de înscriere la creşe este în creştere, ceea ce înseamnă că părinţii au încredere în serviciile acordate de noi, de aceea vom construi noi creşe sau le vom extinde pe cele existente, pentru a putea acoperi cererea, urmând să deschidem un Centru de Zi pentru Copii și în zona Gutenberg. Îi felicit pe colegii mei și le doresc mult succes în continuare!„