Secretarul general al Partidului Național Liberal, Robert Sighiartău, și prim-vicepreședinte PNL, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, și-au exercitat dreptul la vot în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, aceștia alegând să voteze la una dintre cele peste 800 de secții de votare amenajate în străinătate. Cei doi liberali au votat la Madrid, în Spania.
”Am venit în Madrid din solidaritate cu românii care au votat de-a lungul timpului și care au parcurs zeci sau chiar sute de kilometri să voteze pentru un viitor mai bun în țara lor. Am votat cu speranța că tinerii își pot croi un viitor acasă, în România. Am ales cu speranța că, la un moment dat, părinții, cunoștințele, rudele care astăzi sunt în Diaspora, peste 6 milioane, se vor întoarce înapoi în țara lor, o țară normală, civilizată, occidentală, așa cum ne dorim cu toții. Am votat pentru o Românie normală, în care pot să-mi cresc copiii, o Românie care se desprinde definitiv de trecutul urât al comunismului, comunism care a rămas infect în instituțiile și sistemele publice ale statului român, bineînțeles, reprezentat de PSD. Mă bucur că astăzi văd că lumea s-a trezit, să văd că românii s-au trezit. Mă bucur să văd că Diaspora iese masiv la vot și că este un semnal și pentru ceea ce se va întâmpla mâine în România. La 30 de ani de la Revoluție cred că vom vedea o sărbătoare a democrației în România și ne vom dezlipi definitiv de această perioadă de tranziție, care a fost o perioadă grea și chinuitoare pentru România”, a spus Robert Sighiartău.
La primul tur al alegerilor prezidențiale, liberalii Robert Sighiartău și Rareș Bogdan au votat tot la o secție de votare amenajată în străinătate, la Roma.