Realizatoarea emisiunii CULISELE STATULUI PARALEL se va duce, mâine dimineață, la ora 10, la Parchetul General, pentru a intra la audiența la Gabriela Scutea ca să prezinte contractul privatizării Petrom, dar și raportul Curții de Conturi a Românie în care sunt arătate toate neregulile austriecilor de la OMV.
„Mâine dimineață, la 10, voi fi la Parchetul General, ca sa mă întălnescu cu Gabriela Scutea. Vreau să-i prezint contractul de privatizare Petrom și raportul Curții de Conturi. Încerc să fac atât cât pot face ca jurnalist și mamă a doi copii, care își dorește să existe acel moment zero, în care autoritățile române să își facă treaba. Este strigător la cer, e vorba de miliarde, cât ar fi putut câștiga statul român. Azi mi-a încolțit ideea, când am văzut că niciun poltician nu a luat atitudinte. Cristian Terheș și Diana Șoșoacă sunt singurii politicieni care s-au arătat dispuși să găseasca soluții. Dacă nimeni nu este interesat, atunci mă duc eu la ușa lor ca să le dau actele. Mâine la ora 10 merg la Parchetul General și cer audiență la procurorul Gabriela Scutea ca să îi înmânez contractul privatizării Petrom și raportul Curții de Conturi a Românii, cu neregulile celor de la OMV. Sper ca polticienii care sunt acum la guvernare să dea dovadă de responsabilitate pentru că este vorba de resursele țării. Vreau să se facă dreptate și să ne recuperăm ce este al nostru. Cred că Parchetul General poate să obțină mai multe date decât mine și să și găsească o soluție la rezolvarea acestui mare jaf național”, a declarat Anca Alexandrescu în emisiunea „România Suverană”.