Deputații din Comisia de muncă au decis, marți, că alocațiile de stat pentru copii nu vor crește în acest an de la 1 iulie. Următoarea majorare va avea loc la 1 ianuarie 2022, după ce deputații au adoptat proiectul de la Senat. Votul final va fi dat de deputați miercuri, 16 iunie.
Comisia de munca a decis amânarea alocațiilor de stat pentru copii după ce și guvernanții și reprezentanții coaliției au anunțat că în acest an nu se va acorda o nouă creștere a acestora.
Deputații din Comisia de muncă au respins amendamentul care prevedea creșterea alocațiilor începând cu luna iulie, astfel că următoarea majorare va avea loc la începutul anului 2022.
Comisia pentru muncă a dat raport de adoptare în forma venită de la Senat a ordonanţei de urgenţă 123/2020 privind alocaţiile de stat pentru copii.
Preşedintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, Oana Ţoiu, a declarat că următoarea majorare a alocaţiilor va fi la 1 ianuarie 2022 cu rata inflaţiei.
„Următoarea majorare a alocaţiilor o să fie în ianuarie 2022 cu rata de inflaţie de la acest moment. Vreau să clarific că niciuna dintre modificările realizate astăzi la comisie nu prevede micşorarea alocaţiilor, aşa cum a mai fost menţionat în parte din dezbaterile din comisie şi în spaţiul public. Niciuna dintre prevederile şi niciuna dintre propuneri nu se referea la micşorarea alocaţiilor. Ceea ce a fost astăzi adoptat în Comisia de muncă şi protecţie socială confirmă punctul de vedere al Guvernului României şi este ritmul de creştere al alocaţiilor. A fost modificat similar cu amendamentele adoptate în Senat, indexarea de la 20% care urma să aibă loc în iulie anul acesta cu indexarea cu rata inflaţiei de la 1 ianuarie 2022″, a spus Ţoiu, la Palatul Parlamentului, citată de Agerpres. și a adăugat că la 1 ianuarie 2022 alocaţia pentru copii ar putea creşte cu puţin peste 10 lei.
Alocațiile de stat pentru copii trebuie să crească în cinci etape, potrivit OUG 123/2020 care prevede dublarea alocațiilor de stat pentru copii în cinci etape. Acestea ar fi trebui majorate la 1 iulie cu 20%. Primele două majorări au fost deja aplicate, cu data de 1 august 2020 și, respectiv, 1 ianuarie 2021. În acest moment cuantumul alocațiilor este de 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și cei cu handicap și de 214 lei pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani.
Premierul Florin Cîțu a anunțat la începutul lunii, chiar de Ziua copilului, că este exclusă majorarea alocațiilor de stat pentru copii de la 1 iulie acest an, pentru că o decizie în acest sens ar fi generat o problemă bugetară. Anunțul lui Cîțu a venit la scurt timp după ce și șeful PNL, Ludovic Orban, a precizat și el că bugetul nu poate suporta un efort suplimentar.
Potrivit OUG 123/2020, alocatia de stat pentru copii se stabileste in cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu varsta de pana la 2 ani sau de pana la 3 ani, in cazul copilului cu handicap; b) 300 lei pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 2 ani si 18 ani; c) 600 lei pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 3 ani si 18 ani, in cazul copilului cu handicap . Începand cu drepturile banesti aferente lunii august 2020, cuantumul alocatiei de stat se majoreaza cu 20 de puncte procentuale, în perioada 1 ianuarie 2021-1 iulie 2022, majorarea se aplica de doua ori pe an, respectiv incepand cu drepturile aferente lunii ianuarie si drepturile aferente lunii iulie a fiecarui an, iar din ianuarie 2023, cuantumul alocatiei de stat pentru copii se indexeaza anual, din oficiu, cu rata medie anuala a inflatiei, mai prevede OUG123/2020.
La data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020, cuantumul alocației de stat pentru copii aflat în plată era:
– 311 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap; așadar, majorarea reprezentând 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, este de 58 lei ((600-311)*20%= 58)
– 156 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani; așadar, majorarea reprezentând 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 300 lei, este de 29 lei ((300-156)*20%= 29).
În aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 la data de 1 august 2020 s-a aplicat prima majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind 369 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap și 185 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.
Începând cu 1 ianuarie 2021, s-a acordat a doua majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind:
-427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap;
-214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.