Casa de Asigurări de Sănătate Prahova informează furnizorii de servicii medicale cu care se află în relație contractuală că a fost modificat Programul pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionari.
Astfel că, începând cu 01 ianuarie 2023, plafonul de compensare cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionarii beneficiari ai programului social al Guvernului, se modifică de la 1.429 lei la 1.608 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, prescripția medicamentelor pentru pensionarii cu pensii de până la 1.608 lei lunar realizându-se pe formularul de prescripție medicală în vigoare, prin bifarea categoriei Pensionari 0-1.608 lei/lună.
Totodată, prin OUG nr.168/2022 s-a reglementat acordarea în anul 2023, în două tranșe, a unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei(art.X).
Potrivit prevederilor OUG nr. 168/2022, articolul XV, ajutorul financiar prevăzut la art. X, nu se ia în calcul la stabilirea plafonului prevăzut prin Hotărârea Guvernului nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor, cu modificările și completările ulterioare.