Ideea de a te spăla cu apă rece nu este cea mai atractivă nici măcar atunci când temperaturile sunt extrem de ridicate afară. Cu toate acestea, dacă vrei să preocupi mai mult de sănătatea ta, află de ce e bine să faci duș cu apă rece, potrivit specialiștilor.

Beneficiile unui simplu duș rece sunt multe, susțin cele mai recente studii. Sportivii sunt cei care le folosesc în mod regulat, iar ei mai apelează și la băi cu gheață. Deși poate fi greu și de privit, se pare că senzația ar trebui să rămână pe locul doi în fața beneficiilor unui duș cu apă rece.

De ce e bine să faci duș cu apă rece

Accelerarea metabolismului, protejarea sănătății mintale, reducerea nivelului de stres, ameliorarea durerilor de articulații și multe altele se numără printre beneficiile unui duș cu apă rece. Experții explică care e motivul pentru care ar trebui să faci duș cu apă rece în mod regulat.

Originile terapiei cu apă rece sunt în Grecia Antică. Această metodă a fost folosită în primul rând în scopuri de relaxare și socializare. Nici acum nu sunt departe de acestea, doar că marketing-ul a ajuns la un alt nivel.

Cu toate acestea, beneficiile unui duș cu apă rece le poți obține și fără costuri ridicate. Majdoline Jayoushe, MD, specialist în medicină internă, spune că terapia cu apă rece poate fi practicată prin înot într-o piscină neîncălzită. Sau pur și simplu făcând un duș rece.

Beneficiile unui duș cu apă rece

Specialiștii recomandă să te raportezi la dușul cu apă rece ca la un șoc pentru organism. Așa cum medicii sfătuiesc adesea să iei o doză șoc de vitamina C în caz de viroză sau răceală, așa este și în cazul dușului cu apă rece.

Printre principalele beneficii ale dușului cu apă rece se numără cele de mai jos:

  • Reduce inflamația;
  • Reduce durerile cronice la nivelul articulațiilor și durerile musculare;
  • Întărește sistemul imunitar;
  • Accelerează metabolismului și pierderea sănătoasă în greutate;
  • Îmbunătățește sensibilitatea la insulină și reduce riscul de diabet de tip 2;
  • Ajută la combaterea simptomelor depresiei.

Rețelele sociale, invadate de fotografii cu magnolii. Legendelei si simbolurile acestei flori spectaculoase – GALERIE FOTO

„Când ești în apă rece, creierul tău este prea ocupat să se concentreze pe a face față senzației neplăcute. El nu se mai gândește la toate motivele pentru care ești nefericită sau stresată”, mai spune Majdoline Jayoushe.

Ea continuă explicând că organismul intră într-un răspuns de „luptă sau fugi” atunci când șocul apei reci lovește corpul. În acest fel îl determină să elibereze hormoni de stres precum adrenalina și cortizolul. Ca răspuns la aceste semnale, ea spune că organismul va compensa prin hiperventilarea, creșterea ritmului cardiac și constrângerea vaselor de sânge.

Odată ce pielea se adaptează la temperatura rece, un val de hormoni ai stării de bine, cum ar fi dopamina, serotonina și endorfinele, te vor ajuta să te simți mai fericită, relaxată și mai bine din punct de vedere mental.

Citește și Copacul norocului. Plantează-l în curtea ta, în luna aprilie, ca să ai bogăție în viață! În plus, toți vecinii îl vor admira

Cum te poți adapta la un duș rece

Încet și constant este calea pe care trebuie să o parcurgi atunci când faci un duș rece. Jayoushe încurajează oamenii să înceapă treptat, încercând o temperatură rece pentru câteva secunde spre sfârșitul dușului și rotind butonul de la cald la rece până când începe să se simtă confortabil pe piele.

„Respirați adânc și mutați-vă sub duș pentru a distribui apa uniform pe corp”, spune ea.

Temperatura ideală a apei pentru ca aceasta să fie considerată un duș rece este mai mică de 15 grade Celsius. Dușurile reci sunt recomandate să fie făcute după-amiaza sau seara pentru cele mai bune rezultate. Explicația este că dimineața sunt cei mai sensibili la temperaturile joase, iar în restul zilei temperatura corpului nostru fluctuează.

Cât timp ar trebui să dureze un duș rece

Pentru a beneficia de toate beneficiile unui duș rece, nu trebuie să petreci mult timp sub el.

Specialista menționată mai sus a subliniat că un studiu din 2016 realizat în Țările de Jos a arătat că cei care au petrecut între 30 și 90 de secunde făcând un duș rece au avut o reducere cu 29% a zilelor de concediu medical, comparativ cu cei care nu au făcut deloc duș rece.

Poți începe cu doar câteva secunde de expunere la apă rece. Pe măsură ce corpul se adaptează, mărește expunerea cu cinci secunde la fiecare duș, până când poți tolera apa rece timp de cel puțin 30 de secunde.