Sănătatea emoțională este un aspect important derivat din sănătatea mintală. Ea reprezintă capacitatea ta de a face față atât emoțiilor pozitive, cât și celor negative, care include și conștientizarea lor.
De-a lungul secolelor, mulți medici au ajuns să înțeleagă că emoțiile sunt profund implicate în cauzalitatea bolii sau în restabilirea sănătății. S-au făcut numeroase cercetări, s-au scris multe cărți și s-au contestat diverse ideologii medicale. Înțelegerea legăturii minte–corp dobândită de generațiile anterioare de medici și de oamenii de știință nu sunt atât de cunoscute populației generale.
Emoțiile influențează și sunt influențate de funcționarea principalelor organe, de integritatea sistemelor noastre de apărare și de funcționarea numeroaselor substanțe biologice care contribuie prin circulația lor la reglarea stării fizice a organismului. Reprimarea emoțiilor dezorganizează și derutează sistemele noastre fiziologice de apărare, astfel încât mijloacele de apărare nu funcționează normal, devenind mai degrabă distrugătoarele sănătății, decât protectoarele sale.
”Aceste probleme nu sunt cauzate direct de sentimentele negative, ci de comportamentele pe care emoțiile negative le pot determina din cauza lipsei unei reglări emoționale corecte. De exemplu, unora le place să fumeze țigări sau să bea alcool ca o modalitate de a scăpa de stres. Oamenii sănătoși din punct de vedere emoțional au mecanisme bune de a face față emoțiilor negative și știu, de asemenea, cand să apeleze la un profesionist pentru ajutor.” Aida Ivan, psihoterapeut.
Sistemul nostru imunitar nu este separat de experiența noastră zilnică. Un exemplu elocvent a fost scris în cartea lui Gabor Mate ”bariera imunitară, care funcționează normal la oamenii tineri și sănătoși, s-a dovedit că este înlăturată în cazul studenților la medicină sub presiunea examenelor finale. Cu un impact și mai mare pentru viitoarea lor sănătate și stare de bine, studenții mai singuratici au suferit cel mai mare impact negativ asupra sistemelor imunitare.”
Afecțiunile ce țin de sănătatea mentală au adesea cauze mai profunde, cum ar fi un dezechilibru chimic sau o traumă. De fapt, ea are mai mult de-a face cu reglarea emoțională, conștientizarea și abilitățile de adaptare (de coping), iar aceste strategii pot fi folosite de toate persoanele indiferent că suferă sau nu de o afecțiune.
Căi către a-ți îmbunătăți sănătatea:
- Exprimă-ți sentimentele în moduri sănătoase.
- Calmează-ți mintea și corpul.
- Trăiește o viață echilibrată.
- Ai grijă de tine.
- Dezvoltă reziliență.
Întrebări pe care să i le adresezi terapeutului:
- Care sunt cele mai bune mecanisme de coping?
- Eu nu cred că sunt stresat, dar corpul meu îmi transmite că sunt?
- Viața mea arată foarte bine. De ce nu sunt fericit?
- Problemele mele de sănătate îmi provoacă stresul sau stresul îmi provoacă problemele de sănătate
IMPORTANT: Informațiile din acest articol sunt recomandări generale cu caracter informativ, facultativ, ce nu înlocuiesc indicațiile unui medic specialist.
Bibliografie
Cand corpul spune nu- Gabor Mate
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala