Unei femei din municipiul Baia Mare i-a fost sustrasă din cont suma de peste 32.000 de lei după ce a încercat să cumpere acţiuni printr-o firmă de investiţii care se promova pe Facebook.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au fost sesizaţi de către o femeie de 59 de ani din municipiu cu privire la faptul că la data de 2 noiembrie, în urma vizualizării unui anunţ pe o platformă de socializare, care prezenta o reclamă pentru investiţii la o companie, a intrat pe un link, unde a completat un formular pentru a putea cumpăra acţiuni. 

La scurt timp, a fost contactată de un reprezentant al aşa-zisei companii, a intrat pe un alt link, unde a completat datele cardului personal de la bancă (…) În urma consultării extrasului de cont, persoana vătămată a observat faptul că din contul său a dispărut suma de 32.110 de lei, a precizat reprezentantul IPJ Maramureş.

Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi accesul ilegal la un sistem informatic.