Analistul politic Dorin Iacob spune că a venit momentul ca cineva să-și asume decizia implementării unor măsuri dure pentru evitarea prelungirii crizei sanitare în care se află România de aproape două luni.
„Nu trebuia să ajungem la astfel de măsuri dramatice, încurcate. Vom avea probleme economice dacă închidem țara și nu știu ce putere de compensare economică mai are acest guvern. Noi, românii, nu am înțeles nimic din lecțiile pandemiei de pe planetă, ca să prevenim în România. Cei care conduc statul s-au comportat lamentabil. Acum sunt constrânși să ia măsuri dure, nepopulare. Nu e bine, nu e deloc comod pentru nimeni, dar chiar este nevoie de măsuri dure. Avem nevoie de o solidaritate chiar și cu aceia care au condus foarte prost statul. Avem un pachet de legi, avem specialiști, trebuie să le dăm crezare până trecem criza. E un moment în care populația este chemată să se solidarizeze cu ea însăși. Nu ne uităm la cine ne impune aceste restricții, pentru că este spre binele tuturor, chiar dacă autoritățile au pierdut din respectul și încrederea noastră. Este puțin spus că au greșit, cei din conducerea țării, au făcut fapte de natură penală. Negocierile de mâine vor fi la mâna președintelui, pentru că PNL funcționează cu o schemă simplistă, nu se pot dezice de președintele lor. Cîțu a făcut un pas în spate doar în ideea de a fi Dan Vîlceanu premier. I-a luat sub aripa lui pe cei din „echipa câștigătoare”, el să-i descurce. Președintele o să meargă după consultări și va dispune un guvern de 6 luni sau va încerca să refacerea coaliție, dar în jurul altei persoane. Totul ține de el, noi chiar nu putem ghici. Un singur lucru este cert: trebuie făcut urgent un guvern cu susținere”, a declarat analistul politic în emisiunea CULISELE STATULUI PARALEL.
CITEȘTE ȘI: Lucian Duță: „Am ajuns la această criză sanitară din cauză că nu testăm, nu izolăm și nu tratăm”