În plină criză politică, singura grijă a echipei de comunicare a lui Superman Cîțu este să scape de orice responsabilitate privind criza politică, economică și sanitară, aruncând toată responsabilitatea asupra foștilor parteneri de la USR Plus. Un document difuzat ÎN EXCLUSVITATE la Culisele Statului Paralel arată că toți comunicatorii PNL au primit un set de enunțuri pe care trebuie să le repete în orice aparție, majoritatea fiind acuzatoare la adresa USR Plus și laudative pentru PNL și UDMR.
„Indiferent de temele abordate, comunicatorii PNL invitați în dezbateri trebuie să transmită mesajele cheie legate de reușitele guvernului Cîțu, precum și faptul că guvernul interimar format din PNL și UDMR continuă să guverneze în interesul românilor:
- (…)rămânem consecvenți și afirmăm din nou că, în eventualitatea în care se conturează o majoritate parlamentară, nominalizarea PNL pentru funcția de prim-ministru va fi președintele PNL, Florin Cîțu.
- Vom vedea cu ce soluții vor veni celelalte partide, dacă vor veni, dar cert este că până în acest moment, asistăm la o Coaliție a Haosului, a Demolării, formată din trei partide care s-au coalizat într-o alianță toxică: PSD, AUR, USR.
- PNL își va face în continuare datoria și va administra această perioadă dificilă prin care trece România. De exemplu, zilele acestea, împreună cu Dl Cseke Attila operaționalizăm spitalul modular Pipera și unitatea de la Lețcani, iar prioritatea noastră zero este creşterea zilnică a numărului de paturi de terapie intensivă destinate bolnavilor cu forme grave.
- România are nevoie de un guvern cu puteri depline care să poată pregăti bugetul pentru anul următor.”, se spune în documentul intern prezentat îN EXCLUSIVITATE LA CULISELE STATULUI PARALEL.
În privința crizei sanitare, comunicatorii PNL au misiunea să transmită mesajul că guvernul Cîțu nu vrea un nou lockdown, varianta pe care USR Plus o promovează pentru că a avut „2 miniștri ai Sănătății care în afară de postări pe Facebook nu au făcut altceva pentru combaterea pandemiei, pentru spitale, nu au pregătit sistemul sanitar și secțiile de terapie intensivă, așa cum li s-a cerut din partea premierului în repetate rânduri.”
La întrebarea „Cu cine va face PNL majoritate?”, comunicatorii trebuie să transmită că se negociază cu toate opțiunile pe masă. Important este să luăm cele mai bune decizii pentru România.
(În legătură cu o guvernare alături de USR): PNL are o decizie foarte clară care a stipulat că „dacă USR votează moțiunea împotriva guvernului PNL, atunci guvernarea cu USR nu mai este posibilă”.
Documentul prevede chiar răspunsuri la întrebări legate de plafonarea contribuțiilor, unde accentul trebuie pus pe „perspectivele sunt mai mult decât optimiste”.