Realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel spune că este de acord cu decizia lui Sorin Grindeanu de a tăia primele de Crăciun ale angajaților de la Ministerul Transporturilor și din subordine.
Anca Alexandrescu a criticat și majorările salariale ale șefului de la Aeroporturi București, care se propune singur la creșteri.
„Am prezentat de ieri știrea că domnul director Păun de la Aeroporturi București a trimis o listă falsă. Am alfat că și mărește salariul cum vrea el, și lui, dar și lui „Vrăbiuța”. Îl felicit pe Grindeanu că a tăiat primele de Crăciun. Din ianuarie îl invit pe Sorin Grindeanu în emisiune. Am eu clienții mei. Mai bine veniți la mine în emisiune, decât să vă calc în picioare, în lipsă”, a declarat Anca Alexandrescu.
Sorin Grindeanu taie primele de Cărciun
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost întrebat marţi despre primele de Sărbători la instituţii aflate în subordinea ministerului, şi dacă acestea sunt exceptate de la ordonanţa pentru reducerea cheltuielilor, el precizând că nu ia nimeni prime de sărbători şi nu a fost nimeni exceptat de la aşa ceva.
Ministrul Transporturilor a fost întrebat dacă Metrorex şi celelalte companii feroviare vor primi prime şi sunt exceptate de la ordonanţa pentru reducerea cheltuielilor.
„Nu ia nimeni prime de sărbători şi nu a fost nimeni exceptat de la aşa ceva. Am văzut ştire legată de aeroport. Mai spun o dată, deşi s-a şi transmis şi oficial nu s-a dat niciun fel de primă la aeroport şi nici nu se va nu se va da”, a declarat Sorin Grindeanu.
El a precizat că ”a fost o chestiune care nu a avut legătură cu realitatea”.
Scamatoriile lui Grindeanu. Cum dispar aproape 30 de structuri din minister, dar fără nicio concediere
„Cu privire la reorganizarea ministerelor, eu am terminat în mare, dar suntem în perioada asta de aprobare a bugetului. O să avem o discuţie în coaliţie, o să merg să prezint. Haideţi să vă spun în mare, aşa…la structuri care se află în coordonarea Ministerului Transporturilor – vorbim de vreo 54 de structuri – o să ajungem în jur de 30. Nu vă spun un număr exact, pentru că în spatele fiecărei comasări, în spatele fiecărei Hotărâri de Guvern de acest tip stau foarte multe acte normative. Unele dintre ele sunt directive europene pe care trebuie să le respectăm şi trebuie respectate toate, dar în jur de 30 vor rămâne”, a declarat Sorin Grindeanu.