În această seară ne îndreptăm spre poarta României spre Occident, spre o zonă minunată a țării, marcată de oameni buni și faptele loc mărețe. Ca în multe alte cazuri, din păcate, pentru mulți dintre noi, este doar o zonă de tranzit atunci când călătorim cu autoturismul spre țările din vest. Ar merita să ne oprim măcar două zile în județul Arad, să descoperim o regiune magnifică, în care întâlnești istoria la fiecare pas. Am să vă spun o singură faptă istorică pentru care trebuie să îi fim recunoscători Aradului și arădenilor: Marea Unire de la 1918 a fost pregătită la Arad. Rezoluția Marii Uniri, actul de naștere al României, citită la Alba Iulia de către episcopul Iuliu Hossu, a fost scrisă la Arad de către Vasile Goldiș. Avem posibilitatea să îl ascultăm pe episcopul Iuliu Hossu, deoarece un preot luminat s-a gândit să îl înregistreze, în anii 60 ai secolului trecut, cu puțin timp înainte de a muri, recitind Declarația de la Alba Iulia. 

Din nefericire, la momentul recitirii declarației, Iuliu Hossu se afla în domiciliu obligatoriu, după ce fusese inclusiv închis de către comuniști, la Sighet. Ne întoarcem în Arad după această călătorie în timp, și vă repet: o vizită în acest județ este obligatorie. Este una dintre cele mai diversificate zone etnografice din România, deoarece pe acest teritoriu sunt nu mai puțin de 12 minorități și 16 culte religioase. Vă garantez că aveți ce să vedeți! Împărăteasa Maria Tereza era fascinată de aceste locuri. Inclusiv Ludwig van Beethoven și Kafka veneau aici, chiar dacă, se pare, doar pentru escapade amoroase. Zona este împânzită de castele, de la castelul de la Macea, unde legenda spune că există o celulă în care ar fi fost închis Vlad Țepeș, până la Castelul de la Săvârșin, locul în care Regelui Mihai îi plăcea să petreacă sărbătorile de iarnă. La Lipova există un bazar turcesc vechi de 400 de ani, iar la Hodoș Bodrog se află cea mai veche așezare monastică din țara noastră, cu viață monahală neîntreruptă. Prima atestare a mânăstirii de la Hodoș Bodrog datează din 1177. Cu alte cuvinte, în acest loc, de aproape 1000 de ani, flacăra ortodoxiei nu s-a stins vreodată. O vizită în Arad nu ar însemna nimic însă fără o călătorie în reședința de județ. Așa cum Barcelona este marcată vizual de clădirile proiectate de Gaudi, municipiul Arad poartă, printre altele, amprenta unei minți fabuloase, a arhitectului Szantay Lajos, care a construit în centrul orașului 72 de clădiri. Nu degeaba Aradul era denumit Mica Vienă. O călătorie pe podul Traian, aflat altădată la răscruce de țări, este obligatorie, la fel cum nu ar trebui ratată Cetatea Aradului, supranumită Închisoarea popoarelor. Toate națiunile europene au avut aici deținuți, inclusiv deținuți ai armatei lui Napoleon. Și tot în Cetatea Aradului a fost încarcerat și Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz Ferdinand şi al soţiei sale, cel al cărui act ar fi declanșat Primul Război Mondial. Din pacate, cetatea Aradului nu se poate vizita, fiind și în acest moment unitate militară. Județul Arad poate fi și o destinație culinară. Aici se face pita de la Pecica, despre care se spunea că era favorita lui Nicolae Ceaușescu. Și tot în zonă este făcut și celebrul salam de Nădlac. Dar ce să mai vorbim despre vinurile arădene, podgoriile de aici fiind recunoscute pentru valoarea vinurilor încă din vremea Imperiului Austro-Ungar… Bogăția spirituală a unei regiuni nu este dată doar de locuri, ci mai ales de oamenii săi. Aradul a dat omenirii oameni importanți, precum laureatul premiului Nobel pentru chimie Stefan Hell, scriitori importanți ca Ioan Slavici și Ștefan Augustin Doinaș, dar și personalități precum Cornelia Bodea, profesor în peste 40 de centre universitare din lume, fostă asistentă a lui Nicolae Iorga; sau Edward Luttwak, consilier militar al foștilor președinți americani Jimmy Carter, Ronald Reagan și George Bush. Iar milioane de fetițe din România au avut ca partener de joacă celebrele păpuși fabricate timp de decenii la Arădeanca. Știați că și celebrele taxiuri londoneze, Black Cab, erau construite la începutul secolului trecut tot la Arad? Nici noi nu știm multe despre Arad, tocmai de aceea ne bucurăm să fim gazda oamenilor care conduc acest județ în continuă dezvoltare. Azi vorbim Cu drag, despre Arad!