CSM CSU Oradea a învins CSM Galați, scor 84-62 (22-19,19-15,20-15,23-13), într-un meci contând pentru etapa a 5-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2021/22. Partida a avut loc sâmbătă, la Arena Antonio Alexe din Oradea.
Partida a început bine pentru gălățeni, care au condus cu 7-0, dar gazdele au replicat cu opt puncte. Galațiul a revenit în avantaj, scor 13-8, la jumătatea primului sfert al meciului. Stephen Holt s-a remarcat de pe semicerc, marcând de patru ori de la distanță, iar Oradea conducea la prima pauză cu scorul de 22-19.
Sfertul al 2-lea a fost echilibrat, însă Oradea a rămas în avantaj. Bickauskis și Gavrilovic au comis câte două greșeli personale fiecare. Astfel, Nikola Markovic și Garlon Green au adus puncte pe tabela de marcaj. Formația din Galați a replicat prin Maksim Sturanovic, acesta remarcându-se în atac, dar și la recuperare. La jumătatea întâlnirii scorul era de 41-34 pentru orădeni.
Repriza secundă a demarat sub semnul echilibrului. Elevii lui Florin Nini au redus din handicap și s-au apropiat la o singură posesie, scor 43-41, în minutul 23. Replica a venit prompt, Dovis Bickauskis transformând de pe semicerc, reușită ce a alimentat un parțial de 7-0. Ofensiva gazdelor a continuat să fie problematică, dar apărarea a permis acestora să mențină un avantaj important. La intrarea în ultimul sfert al meciului scorul era de 61-49.
Ultimele zece minute au fost controlate de roș-albaștri. Aceștia au beneficiat de mai multe reușite de la distanță, dar și din apropierea coșului. Martynas Paliukenas a reușit mai multe intercepții transformate în puncte, Bobe Nicolescu a adus un plus în ofensivă, iar Garlon Green și Alex Gavrilovic și-au făcut la rândul lor simțită prezența în teren. Meciul s-a încheiat cu o victorie la 22 de puncte.
Pentru formația gălățeană au punctat: Sturanovic 15, Millon 14, Fergusson Masters 11, Ciotlăuș 9, Brewton 9, Vlad 2, Stan 2.
Formația gălățeană va evolua etapa viitoare pe terenul lui CSO Voluntari. Gălățenii sunt pe ultimul loc în Liga Națională de Baschet Masculin, cu trei înfrângeri din trei meciuri jucate, având însă două restanțe, cu Athletic Constanța și Steaua București.
Sursa: Realitatea de Galati