Cresc amenzile de circulație de la 1 ianuarie 2024. Guvernul a stabilit un nou mod de calcul al punctului de amendă începând cu anul 2024.
Guvernul a stabilit un nou mod de calcul al punctului de amendă începând cu anul 2024, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare care a fost publicat miercuri, 13 decembrie, de ministerul Finanțelor.
În prezent, deși legea preciza că punctul de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut, valoarea acestuia este înghețată la 145 de lei.
Noul proiect de OUG prevede că valoarea punctului de amendă va fi de 5% din salariul minim brut pe țară.
”Art. XLVII – La articolul 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Un punct-amendă reprezintă valoric 5% din salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului”, prevede proiectul de Ordonanță de Urgență.
Raportat la salariul minim brut pe țară actual, de 3.300 de lei, valoarea punctului de amendă va fi de cel puțin 165 de lei.
Guvernul vrea însă să crească salariul minim pe economie
Sursa: Tabu.RO