Coreea de Sud şi Statele Unite au început luni exerciţii aeriene comune cu foc real, au informat forţele aeriene sud-coreene, în cea mai recentă mişcare de a consolida capacităţile de contracarare a ameninţărilor nord-coreene, transmite agenţia sud-coreeană Yonhap.

Exerciţiile vor dura până joi. Luni, ele s-au desfăşurat deasupra apelor coastei vestice a Coreei de Sud, mobilizând în jur de 60 de avioane militare, printre care avioane de luptă F-35A, F-15K şi KF-16 sud-coreene şi un avion de atac A-10 american, au indicat forţele aeriene.

Acestea au spus că exerciţiul este conceput pentru a verifica procedurile de răspuns la provocări simultane aeriene şi terestre din partea Coreei de Nord, precum lansări de rachete de croazieră şi trageri de artilerie cu rază lungă de acţiune.

Pe parcursul exerciţiilor, avioane F-35A şi F-15 vor exersa trageri de rachete pentru a neutraliza ţinte aeriene, iar avioane KF-16 şi A-10 vor lansa arme aer-sol pentru a distruge ţinte simulate.

Luni, F-35A au tras rachete aer-aer cu rază medie AIM-120C, iar KF-16 au lansat muniţii GBU-31 care pot penetra beton armat cu o grosime de un metru.

Exerciţiul cu foc real are loc împreună cu exerciţiile comune de 11 zile din cadrul Ulchi Freedom Shield (UFS), care se vor încheia joi.

Coreea de Nord a denunţat în mod repetat exerciţiile comune ale Coreei de Sud şi Statelor Unite drept repetiţii pentru o invazie împotriva sa.

AGERPRES