Construirea Combinatului Chimic Râmnicu Vâlcea, mai târziu Oltchim, a început în 1966. Doi ani mai târziu, în 1968, a fost pusă în funcțiune prima instalație. În anii următori, combinatul a tot crescut, ajungând până la Revoluție să pună în funcțiune alte zeci de instalații.
În perioada de glorie, Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea avea 15.000 de angajați, funcționa la 95% din capacitate, iar 80% din producție mergea la export, având piețe de desfacere în peste 80 de țări. Ascensiunea gigantului a continuat și după revoluție. În 1991, s-a deschis instalația de polieteri pentru spume rigide, un an mai târziu o instalație de producție plastifianți, iar în 1995 instalația de producție ambalaje, ambalare automată pesticide. Cele mai cunoscute produse ale combinatului erau PVC-ul, soda caustică și poliolii.
PVC-ul a fost pentru mult timp principalul produs al Oltchim. Până în 2008 avea o pondere de peste 35% în cifra de afaceri a combinatului. Cea mai mare parte a producţiei de PVC mergea la export, în ţări precum Turcia, Grecia, Italia şi în alte ţări din jur, care nu dispuneau de astfel de unităţi de producţie.
Declinul combinatului, denumit în timpul regimului comunist „nava amiral” a industriei româneşti, a început în 2004, în momentul privatizării Petrom, când grupul OMV a devenit proprietarul rafinăriei Arpechim Piteşti. Oltchim este legat de rafinărie prin două conducte subterane lungi de 80 de kilometri. Prin aceste conducte se transportau materiile prime, etilena şi propilena de la Arpechim la Oltchim. Arpechim avea două instalaţii de bază: rafinarea petrolului şi petrochimia. Prima rafina petrolul, apoi o parte a substanţelor rafinate ajungeau în instalaţia de petrochimie și mai departe la Oltchim. Președintele Sindicatului Liber Oltchim preciza atunci că închiderea Arpechim „este un dezastru pentru combinatul din Râmnicu Vâlcea având în vedere că etilena, principala materie primă folosită de Oltchim în procesul de producție a PVC-ului, este furnizată de Arpechim”.
În decembrie 2009, Oltchim a preluat de la Petrom divizia de petrochimie pentru suma de 13 milioane euro, însă în 2011 proprietarul a închis și instalația de rafinare, acest lucru afectând combinatul. După ce Petrom a oprit livrările de etilenă către Oltchim, ponderea producţiei de PVC în cifra de afaceri totală a scăzut la 6-7%.
Un studiu realizat de cei de la Oltchim și cu implicarea specialiștilor de la Academia de Științe Tehnice din România a arătat că funcționarea integrată a complexului Rafinăria Arpechim – Direcția Petrochimică Bradu și Oltchim ar putea aduce un profit anual de 100 milioane euro și ar duce la reangajarea a 2.500 de persoane în producția de bază, plus alți 10.000 angajați în industria pe orizontală. Acest raport a ajuns în ultimii ani pe masa mai multor premieri și miniștri ai economiei, care însă nu au luat nicio măsură.
În anii următori, problemele s-au ținut lanț de Oltchim. Dacă în 2006 combinatul a raportat un profit de aproape 10 milioane lei, din 2007, acesta a început să acumuleze pierderi. Conducerea societăţii a încercat să majoreze capitalul social, dar acţionarii minoritari s-au opus.
Primele disponibilizări s-au făcut la sfârşitul aceluiași an şi începutul lui 2009. Peste 550 de angajaţi au fost afectaţi de măsură. Din 2011, salariaţii au fost trimişi pe rând în şomaj tehnic iar, în 2012, producția colosului a fost oprită din cauza datoriilor uriașe. Nu mai puțin de 800 de milioane de euro. În lipsa materiilor prime şi a surselor de finanţare, societatea funcţiona la o capacitate de 7% şi a fost chiar la un pas să se închidă după ce unul din creditorii Oltchim a redus furnizarea de energie electrică. Cei 3.000 de angajați nu își mai primiseră salariile de câteva luni. Au urmat proteste peste proteste, unele dintre ele duse la extrem, după ce mai multi angajați au intrat în greva foamei, iar alții au amenințat că își dau foc. În 2012, statul, acţionarul majoritar, a refuzat să mai investească în combinat. La ultima Adunare Generală nu a aprobat conversia în acţiuni a datoriei Oltchim către AVAS de 250 de milioane de euro şi nici majorarea capitalului social.
În toamna anului 2012, Oltchim a închis activitatea, iar în 2013 a intrat în insolvență.
Ministerul Economiei a scos la licitație pachetul majoritar de acțiuni de 54%, sperând să scape astfel de datoriile uriașe. Privatizarea a fost însă un eșec.
În septembrie 2012, Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat. La licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni au depus oferte Dan Diaconescu, Aisa Invest şi Chimcomplex. Deoarece nu a semnat documentele oficiale în timp util și nu a dovedit că deține suma de bani necesară, la câteva săptămâni distanță, fostul patron al OTV a pierdut contractul pentru privatizarea Oltchim. Episodul nu a fost lipsit de controverse.
După două runde de negocieri la minister, omul de afaceri s-a dus la o bancă de unde a scos 7 saci cu bani. A motivat că sunt bani pentru salariile angajaților. Dan Diaconescu s-a dus apoi cu banii în fața Ministerului Economiei, dar i-a fost interzis accesul în parcare. „Nu vor banii noştri”, spunea atunci afaceristul. Diaconescu a dezvăluit și amănunte picante din culisele negocierilor. În rolul principal s-ar fi aflat chiar şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu. Acesta ar fi pus muzică în timpul discuțiilor. Reacția acestuia nu a întârziat să apară.
,,Am fost scandalizat de documentele depuse de Dan Diaconescu, care ar fi trebuit să dovedească existența banilor necesari pentru plata preluării Oltchim. Nu am ascultat muzică la ședință”, a fost reacția lui Remus Vulpescu.
Unul dintre cei mai vehemenți critici în legătură cu această privatizare a fost chiar fostul premier Victor Ponta. Acesta a spus că Dan Diaconescu nu putea fi oprit să participe la privatizarea combinatului. În timp ce, într-o altă emisiune, Victor Ponta a declarat că are indicii că participarea lui Dan Diaconescu la licitația pentru vânzarea Oltchim are legături cu liderul PDL de la acea vreme, Adriean Videanu. La scurt timp după ce Diaconescu a fost declarat câștigătorul licitației, Victor Ponta l-a acuzat că nu a avut niciodată banii pentru privatizarea Oltchim. Ba mai mult, în timpul procedurii de privatizare a combinatului, Dan Diaconescu s-ar fi prezentat la bancă cu documente false.
În replică, Dan Diaconescu a declarat că Victor Ponta a mințit. Ba mai mult, s-ar fi folosit de toate pârghiile posibile pentru a bloca tranzacția. Afaceristul a mai subliniat că autoritățile ar fi fost singurele vinovate de faptul că acest contract n-a mai ajuns să fie semnat.
Dincolo de managementul defectuos și scandalurile în lanț care s-au ținut de Oltchim, n-au lipsit nici acuzațiile de fapte de corupție.
Considerat principalul artizan al dezastrului de la cel mai mare combinat chimic din sud-estul Europei, Constantin Roibu a condus Oltchim între 1991 și 2012. Adică 21 de ani. Timp în care directorul a fost acuzat că a devalizat colosul vâlcean prin intermediul a zeci de firme-căpuşă, multe dintre ele controlate de apropiații său, potrivit jurnalul.ro. Informațiile apar și în raportul de insolvență realizat în martie 2013 de administratorii judiciari. În concluzii se menționează că Oltchim a derulat relații comerciale defavorabile, generatoare de prejudicii, cu mai multe companii controlate direct sau indirect de către propriul management.
La plecarea sa de la Oltchim, Roibu a declarat o avere uriaşă. Fostul director era proprietarul a câtorva zeci de terenuri în suprafaţă totală de peste 20 de hectare, o casă, un apartament, jumătate de kilogram de aur, circa 40.000 de euro în bănci, un pachet de 0,12% de acţiuni la Oltchim, precum şi venituri anuale de 170.000 lei. Pe lângă combinat, Roibu controla și alte firme. Toate au derulat afaceri cu Oltchim în mandatul său. Prejudiciul adus companiei de stat ar fi fost de sute de milioane de euro, mai scrie sursa citată. Acuzații grave au venit și din partea premierului Victor Ponta. El declara, CITEZ, că în 2012 democrat-liberalul Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, şi fostul director Constantin Roibu au pornit aşa-zise executări silite prin firme off-shore. pe care le controlează împotriva combinatului. Premierul preciza că nu ştie de ce fostul director al societăţii Oltchim a ipotecat echipamente şi instalaţii în valoare de 40 de milioane de euro, pentru o datorie de zece milioane de euro.
O altă explicație pentru eșecul acestui combinat fanion al României este și politica Guvernului. O spune fostul administrator special al companiei, Bogdan Stănescu.
,,Pe lângă conjuncturile economice, statul român a vrut dividentele de la companiile de stat în avans, ca să plătească datoriile, ceea ce este o mare prostie, fiindcă nu au mai putut face investiții. Oltchimul funcționa cu instalații depășite. Dacă se păstra din profit și investeam în tehnologie nouă, eram peste mulți actori naționali. Oltchim producea PVC, sodă, sodă lichidă, toate produsele care stau la baza a ceea ce ne înconjoară pe noi și folosim în lumea reală: plastice, cauciucuri, mașini, tapiserii, saltele, etc. Prin declinul Oltchim am lăsat locul altora, fiindcă noi ca țară după \”90 am pierdut startul și în loc să investim și să ținem pasul, am pierdut. Păcat că nimeni nu a intervenit când a apărut declinul”, a declarat acesta.
În 2018, Oltchim a intrat în faliment. Apoi, combinatul chimic a aprobat vânzarea a 7 active către compania Chimcomplex a omului de afaceri Ștefan Vuza. Managerul grupului are în plan să investească în platforma Oltchim circa 115 milioane euro în următorii 5 ani. Societatea a oferit 127 milioane euro pentru activele licitate, a preluat obligațiile de mediu, dar și o parte din salariați. Datoriile pe care Oltchim le înregistrează nu au făcut obiectul acestui contract. Chimcomplex Borzeşti este unul dintre cei mai importanţi producători de produse chimice din România, înfiinţat de stat în 1954. În 2003, compania a fost privatizată iar grupul SCR, condus de antreprenorul Ştefan Vuza, a devenit acţionar principal.
