Lucrările la noul ambulatoriu din incinta Spitalului Clinic de Urgență Avram Iancu Oradea, începute în data de 26.08.2019, sunt în plină desfășurare, până acum executându-se lucrări la fundațiile continue și izolate și lucrări de turnare a plăcii de bază la parter. Totodată, s-a realizat structura de rezistență formată din zidărie portantă și stâlpișori armați.
Lucrările sunt derulate de asocierea formată din S.C. DRUM ASFALT S.R.L. (lider) și S.C. TRAMECO S.A. Oradea, iar proiectantul general este S.C. TEHNOPROIECT S.R.L. Oradea.
Valoarea actualizată a lucrărilor este de 1.948.606,04 lei fără TVA, iar termenul de execuție este de 12 luni.
Clădirea Ambulatoriului Integrat de Recuperare Medicală și Administrativ P+1E+M al Spitalului Clinic De Urgență Avram Iancu Oradea, cu intrare din str. Brașovului, va avea o suprafață construită de 330 mp și o suprafață desfășurată de 990 mp.
Construcția cuprinde funcțiuni și servicii de sănătate, astfel: la parter: cabinete medicale de diabet, de ortopedie cu sală de gipsare, oftalmologie, chirurgie, dermatologie, urologie, psihiatrie, medicină internă, cardiologie, gastroenterologie, pneumonie, tratament-recoltări, respectiv la etaj: patru saloane cu o capacitate totală de 15 locuri, sală tratament, cabinet medical-personal, iar la mansardă: birouri administrative.
În prezent, constructorul lucrează la montarea armăturii în grinzi, centuri, casa scării și planșeu peste parter, lucrările desfășurându-se în grafic și conform proiectului. În condiții meteo favorabile, executantul va finaliza întreg etajul întâi.
Odată finalizată, clădirea Pavilion ambulatoriu integrat, recuperare medicală și administrativ, în regim de înălțime P+1E+M, va dispune de 14 cabinete medicale care vor deservi Spitalului clinic de urgență Avram Iancu Oradea.
Aceste lucrări se realizează în baza HG 1562/2008, prin care din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, la Spitalul Clinic de Urgență Avram Iancu Oradea a fost transferat un teren de 330 mp în domeniul public al municipiului Oradea și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea, în scopul construirii unei parcări supraetajate. Primăria Oradea realizează clădirea ambulatoriului, iar după finalizarea construcției aceasta și terenul aferent vor fi transmise în domeniul public al statului și în administrarea M.A.I. – Spitalul Clinic de Urgență Avram Iancu.