Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibile trucări ale unor licitaţii publice organizate de unele autorităţi/entităţi contractante pentru atribuirea contractelor de servicii de citire a contoarelor de energie electrică din România, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES.
„Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy SRL şi Electro Strategy SRL şi-ar fi coordonat politicile comerciale, astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contractante precum Distribuţie Energie Electrică România, E-Distribuţie Muntenia, Distribuţie Energie Oltenia, Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Sud SA, Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord SA, E-Distribuţie Banat SA. În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor vizate de investigaţie, precum şi la Servelectro Integral SRL şi Serv HR Integral SRL, având în vedere legăturile comerciale cu Andrem Strategy SRL”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.
Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei, subliniază reprezentanţii autorităţii de concurenţă.
„Inspecţiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor”, se mai precizează în comunicat.
AGERPRES