Sindicatul Naţional Finanţe Publice anunţă declanşarea conflictului de muncă la nivelul Ministerului Finanţelor şi al instituţiilor subordonate, acuzând că decizii luate la întâlnirea cu ministrul Finanţelor nu au fost puse în aplicare.

„Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC, prin Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) – organizaţie sindicală la care este afiliat, a hotărât declanşarea conflictului de muncă la nivelul grupului de unităţi constituit din Ministerul Finanţelor şi instituţiile din subordinea acestuia, şi anume: Aparatul Propriu al Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală  – ANAF (aparat propriu cu instituţiile din subordine: Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili – DGAMC şi Direcţiile Generale Regionale ale Finanţelor Publice – DGRFP-uri), Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor – ONPCSB, Oficiul Naţional Pentru Achiziţii Centralizate – ONAC, Autoritatea Vamală Română – AVR, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc – ONJN şi Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar – ASPAAS. Conflictul de muncă a fost declanşat ca urmare a neidentificării şi neimplementării unor soluţii reale, concrete la revendicările salariaţilor. Mai exact, urmare a  ȋntâlnirii cu Ministrul Finanţelor din data de 11.08.2023, au fost convenite unele aspecte consemnate ȋn procesul verbal încheiat în aceeaşi dată. ulterior ȋnsă aceste revendicări nu şi-au găsit rezolvarea”, transmit sindicaliştii.

FNSA a sesizat Ministerul Muncii despre declanşarea conflictului de muncă, a solicitat ca acesta să-şi exercite rolul de mediator prin organizarea procedurii de conciliere, conform legii, şi a transmis notificari privind declaşarea conflictului catre toate instituţiile menţionate mai sus.

”Menţionăm că, în această perioadă salariaţii Ministerului Finanţelor şi ai instituţiilor subordinate acestuia participă la acţiuni de protest spontane, în care îşi arată nemulţumirea faţă de modul în care Guvernul României înţelege să le respecte activitatea, atât în ceea ce priveşte salarizarea, cât şi al relaţiilor de muncă, protecţia împotriva abuzurilor, asigurarea unor condiţii de muncă decente şi a unei infrastructuri informatice performante”, precizează sindicatul.

”Toate aceste semnale de alarmă au fost şi sunt însă ingnorate de către reprezentanţii Guvernului României, care în prezent refuză să-şi asume propriile angajamente. Prin urmare, nemaiexistând nicio speranţă că există cu adevărat intenţia de a soluţiona problemele cumulate în sistem, SindFISC, prin FNSA, a decis declanşarea conflictului de muncă la nivelul grupului de unităţi constituit din Ministerul Finanţelor şi instituţiile din subordinea acestuia.  În cazul în care revendicările salariaţilor din finanţe, asumate spre rezolvare de către Ministrul Finanţelor în cadrul întâlnirii din data de 11.08.2023, nu vor fi solutionate, conflictul de muncă va urma toţi paşii legali pana la greva generală, aceasta din urmă având ca efect blocarea activităţii în sistemul de finanţe pe termen nelimitat”, conchid reprezentanţii sindicatelor.