La Centrul Social Multifuncţional „Rogerius ll” s-a desfăşurat a II-a ediţie a concursului de şah pentru copiii din cadrul taberei „Ceata lui Piţigoi”.
Organizatorii concursului: dl prof. emerit Ioan Mile, dna Ecaterina Grecu, directorul taberei „Ceata lui Piţigoi” şi coordonatorul proiectului dna Mioriţa Săteanu, s-au pregătit temeinic să ofere copiilor o competiţie cât mai reuşită.
Cei unsprezece participanţi, copii ai Şcolii Gimnaziale nr.11 din Oradea, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, şi-au arătat abilităţile dobândite în urma antrenamentelor la acest sport al minţii.
Câştigătorii competiţiei au fost premiaţi de către dna Maria Muţ (voluntar) care a oferit premiul special – un aparat de scanat poze celui mai merituos concurent şi pentru cei de pe locurile secunde, cărţi şi tricouri.
Dna Ecaterina Grecu a înmânat tuturor copiilor diplome de participare iar la finalul evenimentului concurenţii au servit dulciuri şi sucuri, bucurându-se de victorie şi stabilind noi strategii pentru viitoarea competiţie.