Meteorologii au emis cod roșu de viscol pentru șapte județe din România. Vântul va sufla cu 120 km/h, iar vizibilitatea va fi redusă la minim. 

COD GALBEN – 21 noiembrie, ora 10 – 21 noiembrie, ora 23

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori, precipitații mixte și polei
Zone afectate: conform textului și hărții

În Dobrogea, jumătatea sudică a Munteniei și Olteniei și în sudul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h. Pe creste, rafalele vor depăși temporar 80…90 km/h, viscolind zăpada.

Îndeosebi în prima parte a zilei va mai ninge în zona de munte și local în Transilvania și Moldova.

 

Imagine

COD GALBEN – 21 noiembrie, ora 23 – 22 noiembrie, ora 20

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori, precipitații mixte și polei
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat vântul va avea intensificări în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) și în regiunile estice, cu viteze de 50…70 km/h.
      
Aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde toată zona de munte, se va depune strat de zăpadă, în general de peste 10…20 cm și va fi viscol.

În Crișana, Maramureș și nordul Moldovei vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de peste 5…10 cm. În Transilvania, Banat și nordul Olteniei precipitațiile vor fi mixte, pe arii restrânse cu depuneri de polei.

COD PORTOCALIU – 22 noiembrie, ora 02 – 22 noiembrie, ora 14

Fenomene vizate: intensificări puternice ale vântului
Zone afectate: zona joasă a județelor Caraș-Severin, Timiș și Arad

În zona joasă a județelor Caraș-Severin, Timiș și Arad, în a doua parte a nopții de joi spre vineri și în prima parte a zilei de vineri, vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 70…85 km/h.

COD PORTOCALIU – 22 noiembrie, ora 02 – 22 noiembrie, ora 20
Zone afectate și fenomene vizate: viscol puternic, ninsori abundente în zona înaltă a Carpaților Meridionali și local în Carpații Occidentali și Orientali

În zona înaltă a Carpaților Meridionali și local în Carpații Occidentali și Orientali vântul va sufla tare, cu rafale de 80…120 km/h. Va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă consistent (local peste 30 cm), va fi vizibilitate foarte redusă și zăpada troienită.

COD ROȘU – 22 noiembrie, ora 05 – 22 noiembrie, ora 14
Zone afectate și fenomene vizate: viscol foarte puternic la altitudini de peste 1700 m în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș și Dâmbovița

La altitudini de peste 1700 m în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș și Dâmbovițava fi viscol foarte puternic, cu viteze de peste 120 km/h, care determină reducerea vizibilității spre zero și troienirea zăpezii.

Imagine

Sursa: Newsinn