Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, cu viteze de 55-65 de kilometri pe oră, în 18 judeţe din Banat, Maramureş, Transilvania şi din zona Carpaţilor Meridionali. Aceasta este în vigoare până vineri seară.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben valabilă vineri, între orele 10.00 şi 23.00. 

”În intervalul menţionat, în Banat, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…65 km/h. În judeţul Caraş-Severin vor fi rafale de 70…85 km/h”, au arătat meteorologii.

Ciclonul care face ravagii în Italia a ajuns în România. Ce spun specialiștii ANM?

Codul galben vizează judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Caraş-Severin, Timiş şi unele zone ale judeţelor Hunedoara, Alba, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Argeş.

Local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului şi în restul ţării, cu viteze în general de 40…50 km/h.

În zona municipiului Bucureşti, până vineri seară, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general moderat (viteze de 35…40 km/h). Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade.

Imagine