Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până joi dimineaţa, în aproape jumătate din ţară.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 – 18 iulie, ora 2:00, în zona de munte, în Banat, Crişana, Maramureş şi în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului şi vijelii (rafale în general de 55 – 70 km/h), grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, izolat, de peste 40 – 50 l/mp.

Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor apărea şi în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.

AGERPRES

Sursa: Newsinn