Meteorologii au emis o atenţionare de tip Cod galben de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate pentru 14 judeţe, valabilă începând de sâmbătă dimineață, de la ora 10:00, și până duminică, la ora 12:00.
Potrivit ANM, în intervalul menţionat, în Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului şi sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50…60 km/h) şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în nordul Olteniei, de peste 50…60 l/mp.
Sunt vizate de această atenţionare judeţele Alba, Argeş, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman şi Vâlcea.
Instituţia menţionează că sâmbătă, 16 septembrie, manifestări de instabilitate atmosferică, dar pe arii mai restrânse, vor fi şi în Dobrogea, restul Munteniei şi al zonei montane.