Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, dar și de instabilitate atmosferică accentuată.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate: 12 iunie, ora 14 – 13 iunie, ora 6

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică

În intervalul menționat, în Oltenia, sudul și estul Transilvaniei, sudul Banatului, jumătatea de nord a Munteniei, sud-vestul Moldovei și local în Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni.

Imagine