Un transport cu ajutoare umanitare, constând în produse alimentare, oferite de România populaţiei civile din Liban a plecat în vineri dimineaţă spre această ţară.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, decizia acordării ajutorului umanitar pentru populaţia civilă din Liban a fost luată în cadrul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocată joi de premierul Marcel Ciolacu, la propunerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

„Hotărârea a fost adoptată de CNSU având în vedere situaţia de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat şi o criză umanitară în Republica Libaneză”, se arată în comunicat.

Transportul bunurilor se realizează pe cale aeriană cu resurse naţionale puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale.

Totodată, ca parte a misiunii, vor fi prezenţi şi doi ofiţeri de legătură din cadrul Direcţiei Generale pentru Protecţie Civilă din cadrul DSU, mai precizează sursa citată.

România continuă să-şi onoreze angajamentele şi se alătură comunităţii internaţionale solidară cu statele care se confruntă cu situaţii majore de urgenţă, se subliniază în comunicat.

AGERPRES