Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat luni un anunț de angajare pe posturi de IT-ist, cu un salariu de aproximativ 4.000 de euro. Postarea a stârnit un val de reacții legate de faptul că link-ul unde se pot obține detalii nu există, iar sistemele informatice ale CNAS dau frecvent rateuri.

„Vrei să fii parte din echipa care contribuie la dezvoltarea sistemelor și platformelor software ale CNAS? Vrei să ai un salariu de 19.857 de lei, echivalentul a 3971 de euro? Avem 5 poziții deschise pentru Specialiști IT&C în cadrul Direcției Tehnologia Informației!
 
Dacă ai experiență în hardware, rețele, dezvoltare software sau baze de date, ești candidatul potrivit!
 
Proba scrisă va avea loc pe 9 octombrie 2023, iar termenul limită pentru înscrieri este 2 octombrie 2023,” a anunțat CNAS.
 
Problema este că link-ul inserat în anunț  bit.ly/3EK5bhe nu este unul valid, fapt punctat într-unul dintre comentarii.
 
Potrivit noului președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, instituția are în prezent un singur IT-ist angajat, ceea ce justifică parțial, problemele grave și frecvente pe care le are Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS).
 
De altfel, în vară, după o serie de disfuncționalități în serie, CNAS a anunțat oficial că astfel de defecțiuni se vor repeta, pentru că „sistemul informatic al asigurărilor sociale de sănătate este subdimensionat şi construit pe tehnologii şi echipamente învechite”.
 

Sursa: Newsinn