Radu Țincu, medic la Spitalul Floreasca a ținut să precizeze că există o luptă continuă între populație și coronavirus, acesta din urmă modificându-și constant structura. De asemenea, specialistul a afirmat, în cadrul emisiunii „Sănătatea la Control”, că cei care au alergie la ambrozie pot primi vaccinul împotriva SARS-COV-2.
Radu Țincu, medic specialist ATI, Spitalul Floreasca: „În Marea Britanie s-au vaccinat deja peste un milion de oameni. (…) Oamenii cu alergii obișnuite se pot vaccina, inclusiv cei alergici la ambrozie. (…) Vaccinul nu este indicat vârstelor pediatrice, se adresează preponderent adulților. Unele țări au început vaccinarea cu 18 ani, altele cu vârsta de 16 ani.”
În plus, medicul consideră că populația ar ezita să se vaccineze mai degrabă din cauza reacțiilor adverse decât de teama eficienței. De asemenea, Țincu spune că mai importante sunt vaccinările de la final decât cele din prima fază, fiind vorba de o luptă continua dintre oameni și virus.
Radu Țincu: „Sunt absolut convins că exemplele pozitive vor creiona suportul pentru populația generală. Românii trebuie să vadă că milioane de oameni s-au vaccinat în lumea întreagă. Trebuie să vedem această parte pozitivă. (…) Lumea se teme de reacțiile adverse mai mult decât de eficiență. Peste tot se pune accentul pe primii vaccinați, însă trebuie să ne uităm mai degrabă spre ultimii vaccinați. (…) Vaccinul este în continuare discutat și urmărit. (…) Este o luptă continua între noi și virus. (…) Vaccinarea trebuie să se desfășoare rapid, intens. (…) Nimeni nu poate garanta că virusul își va păstra proteina de suprafață și că vaccinul va fi eficient în continuare. (…) Nu se introduce virus în organism în organismal nostru, se introduce ARN-ul mesajer. (…) Vaccinurile de dinaintea acestuia foloseau virus atenuat sau porțiuni din virus. Cel pentru SARS-COV-2 va produce doar dureri de mica intensitate. Este un profil de siguranță foarte bun la acest vaccin.”
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala