Prahova are un nou subprefect. Numirea a fost făcută în şedinţa de marţi a Guvernului.
Potrivit Hotărârii de Guvern aprobate, marți, Constantin – George Brezoi a fost numit, cu caracter temporar, în funcția de subprefect al județului Prahova. Astfel, Prahova are după mai bine de şapte ani un al doilea subprefect.
Numirea are loc la aproape o lună de la momentul în care au avut loc noi numiri la conducerea Prefecturii Prahova, a prefectului Cristian Ionescu şi a subprefectei Maria Duţă.
Tot prin hotărâre de Guvern, marți, au fost numite mai multe persoane să exercite, cu caracter temporar, funcția de subprefect în județele Ilfov, Olt, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Hunedoara, Gorj, Galați, Dolj, Covasna, Cluj, Călărași, Caraș-Severin, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița – Năsăud, dar și pentru București.
George Brezoi are 35 de ani a terminat Facultatea de Litere si Stiinte de la Universitatea Petrol si Gaze Ploiesti la specializarea Pedagogie. Brezoi este licentiat si in economie la Universitarea Spiru Haret din Bucuresti si are un masterat in management educational si integrare europeana la Facultatea de Petrol si Gaze Ploiesti din 2010.
De asemenea George Brezoi a absolvit mai multe cursuri de formare. Printre ele se numara cursuri de auditor intern, formator si expertt achizitii publice.
De-a lungul timpului, Brezoi a fost şef al Oficiul Teritorial pentru IMM-uri si Cooperatie Ploiesti, dar şi secretar de stat în Departamentul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Mediul de Afaceri si Turism în Guvenul Ponta. Tot în Guvernul Ponta, Brezoi a fost şi vicepresedinte al Autoritatii de Administrare a Activelor Statului (AAAS). În Guvernul Ponta, George Brezoi a fost numit ca reprezentant al Partidului Conservator, dar a fost cunoscut şi ca un apropiat al lui Daniel Niculae, preşedintele UNPR Prahova