Portul Constanța, bifat de actuala guvernare. Înlocuirea unui profesionist cu un om al PSD și jocurile actualei guvernări, ale ministrului Transporturilor – Sorin Grindeanu la Portul Constanța au fost analizate luni seară, la Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu.
„Credeați, dle Grindeanu, că nu vorbim de schimbarea de la Portul Constanța? Un profesionist inlocuit de un sinecurist de partid, de la PSD. Si-a incercat norocul la consiliul județean. Ziarele de cancan l-au suprins intr-un Rolls Royce (…), zeci de imobile sunt deținute de el. Cum spuneați în martie că nu vă este cunoscut numele de Florin Vizan? Și cum l-ați pus… Din martie vă chinuiți să-l puneți șef. Și ați reușit!”, a declarat Anca Alexandrescu, luni seară, la Culisele statului paralel.
Florin Goidea a fost schimbat de la conducerea Portului Constanța. Florin Vizan va fi, începând cu data de 16 august, noul director general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA. În 15 august i-a expirat mandatul de director general lui Florin Goidea. Decizia a fost luată pe 12 august 2022 în cadrul Consiliului de Administrație al CNAPMC. Florin Vizan, susținut de PSD, a fost director general al DRDP Constanța, funcție în care a fost numit în data de 26 mai 2022. În perioada guvernării PDL, Vizan s-a aflat la conducerea Petromin, APC, Oil Terminal, potrivit ct100.ro.
„Dle Grindeanu, vă uitați? Sunteți la Istanbul?
Portul Constanța. La sfârșitul săptămanii s-a anuntat ca a fost schimbat direcotul. Am auzit ca e un profesionist. Fostul director chiar era un profesionist si a incercat sa facă ordine. A fost numit Florin Vizan, oamenii din Constanța îl știu. În luna martie, dl Grindeanu a fost in vizita la Portul Constanța și spunea ca pentru dezvoltarea infrastructurii avem nevoie de manageri performanți. Eu v-am prezentat ce profesionisti propune – coafeze… A aparut pe surse că la Portul Constanța va fi numit dl Florin Vizan. Sunt 5 luni de atunci.
CINE este Florin Vizan, noul șef de la Portul Constanța
Legătura lui Vizan cu Administrația Porturilor Constanța începe pe vremea directorului Mircea Banias, al cărui consilier a fost. A fost ales parlamentar pe listele PDL, Banias a trecut apoi la Partidul Conservator al lui Voiculescu, iar astăzi este deputat PNL. În 2012, el a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție sub acuzația că a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat care controla importurile și exporturile din Portul Constanța, ulterior a fost achitat de instanță, scrie Newsweek.ro. Vizan a fost apropiat și de Dan Radu Rușanu, alt lider liberal acuzat de fapte de corupție, dar exonerat în cele din urmă de justiție. Vizan are acțiuni în mai multe firme cu obiecte de activitate dintre cele mai diverse: Eco Concept Expert SRL, Zeus Construct SRL, Nova Premium Gaz SRL, Lotus Camping SRL, Nova Management SRL, Zeus Service SRL. Pe plan local, el este cunoscut doar pentru o investiție imobiliară controversată, un bloc de cinci etaje în zona Mamaia Nord-Năvodari dar și printr-o serie de contracte pe bani publici câștigate de la autoritățile din județul Constanța, potrivit Newsweek.ro.
În 2020 a candidat pe listele PSD fara succes pentru un post de consilier judetean. Potrivit declarației de avere depuse cu acea ocazie, el deținea cinci terenuri, dintre care zece hectare în Corbu și aproape un hectar în Constanța. Avea nu mai puțin de zece imobile, dintre care șapte spații comerciale în București și Mamaia. Și-a împrumutat propriile firme cu aproape trei milioane de lei, că a donat peste un milion de lei unor persoane fizice și că a încasat un salariu de director de numai 25.267 lei și venituri din chirii de 118.603 lei. Vizan s-a făcut remarcat prin câteva apariții în presa tabloidă. În 2018 era filmat de paparazzi de la Cancan petrecând în clubul Nuba din Mamaia. Iar în 2020 o publicație din Constanța l-a surprins la volanul unui autoturism Rolls Royce Wraith, în valoare de 400.000 de euro. Autoturism care nu apărea în declarația de avere depusă cu ocazia alegerilor locale
Dl Grindeanu, întrebat de Vizan în martie (propus de PSD Constanța pentru conducerea Portului Constanța, n.r.), a spus că „nu am auzit acest nume și nu mi s-a făcut de către nimeni această propunere de numire”, mai scrie Newsweek.ro.
Ce să vezi, tocmai l-a numit!”, a relatat Anca Alexandrescu.
JOCURILE PSD din spatele numirii de la Portul Constanța – Ce se va întâmpla cu Portul Tomis
„Nu-l cunosc nici pe dl Vizan, nici pe dl Grindeanu, dar e clar . Portul Constanța este o pușculiță, și cine are omul acolo are un atu foarte mare pentru bugetul din 2024, alegeri. Mai mult, Portul Constanța este inclusiv in contextul actual geopolitic, un loc unde se intersecteaza foarte multe interese. Lupta PSD pentru a pune un om de partid acolo e de inteles, nu justificată”, a remarcat profesorul Radu Enache.
„Gașca din Constanța, când era Radu Mazăre, s-a luptat pe viață și pe moarte ca să treacă Portul Constanța la Primăria Constanța. Când era USL și Ramona Mănescu la Ministeru lTransporturilor, se cunoșteau din liceu… Exact din acest motiv a fost lupta. Nu a reușit, pentru că Victor Ponta nu a fost de acord”, a mai explicat Anca Alexandrescu.
„Portul Constanța este un obiectiv strategic al României”, a spus profesoru lRadu Enache.
„Vă contrazic. Este un obiectiv de partid. Punct”, a comentat Anca Alexandrescu.
„Este și latura mai omeneasca a aranjamentelor unui partid cu oamenii care dispun de bani. Mă miră că domnul încă nu a fost ales consilier judetean. Probabil nu era destul de sus pe lista. E un secret al lui Polichinelle ca în fiecare partid pe liste apar oamenii care pot să cotizeze la partid. O mână spală pe alta, amândouă cinstita față”, a adăugat profesorul Radu Enache.
Despre noul șef de la Portul Constanța – Florin Vizan, jurnalista Mihaela Ionescu susține că „face parte din gruparea Stroe, a fost prieten cu Radu Mazăre si l-a trădat la un moment dat. Sunt foarte multe interese. Portul Tomis, concesionat pentru 5.200 de euro pe luna. Firmei Tomis Marian Management. Contractul a expirat din noiembrie 2021”
„Este vorba de Portul Tomis, contractele pe bani, listarea la bursa a portului. Asta este miza reală”, a atenționat jurnalista Mihaela Ionescu.
Anca Alexandrescu: „Adică să plece de la stat cu totul? Și portul?”
Unde s-a mai văzut un profesionist in fruntea unei regii multinaționale în actualul guvern? păi strică imaginea. A asteptat pana azi. Si-au pus un om de partid. Ce, Portul Constanța era de capul lui, cu un profesionist?”, a comentat ironic jurnalistul Cătălin Pena.
„Este schema aceea, își împart pe algoritm, a concluzionat Anca Alexandrescu, la Culisele statului paralel.
Foto: Florin Goidea, fost director Portul Constanța, și Florin Vizan, actual director Portul Constanța: sursă: ct100.ro