Carnavalul Florilor este un eveniment cu tradiție îndelungată, pe care Primăria Municipiului Oradea, prin APTOR, îl organizează în parteneriat cu Primăria orașului Debrecen și compania Főnix (compania care construiește carele alegorice). Aflat la ediția cu numărul 14, evenimentul din acest an se va desfășura în totalitate în Piața Unirii, în data de 21 august 2019.

Carnavalul Florilor a început marţi, 20 august, în orașul Debrecen, unde reprezentanții municipalității, Florin Birta, viceprimarul municipiului Oradea și domnul Zatykó Gyula, consilier al primarului municipiului Oradea au participat la spectaculoasa paradă a carelor alegorice din Debrecen.

Conform tradiției, evenimentele au început la ora 7 dimineața, cu defilarea a 27 de grupuri și formațiuni care au însoțit cele 18 care alegorice.

În mod tradițional, parada carelor a fost deschisă și în acest an de carul care poartă reprezentarea Coroanei Sfântului Ștefan și stema Ungariei, realizate din flori, acesta fiind urmat de carul comun al județului Bihor-Hajdu Bihar, carul Asociației Főnix Debrecen, organizatoarea acestui eveniment, precum și carul comun al celor două orașe Oradea-Debrecen.

Carele alegorice au fost însoțite de trupe de dansatori, acrobați și majorete din Ungaria și din țări precum Franța, Italia, Portugalia, Senegal, Rusia, Turcia, Croația, Indonezia, Bulgaria etc., fiind admirate de mii de spectatori.

În perioada carnavalului, pe lângă parada propriu-zisă au loc numeroase manifestări culturale, artistice și sportive în orașul Debrecen.

Miercuri, 21 august, carele alegorice vor veni la Oradea, însă din cauza lucrărilor de infrastructură ele nu vor putea face turul orașului. Orădenii le vor putea admira de la ora 12 în Piața Unirii, unde vor fi expuse până la ora 17:00, când vor porni pe traseul din județul Bihor.

În acest an vor fi prezente 5 care alegorice la Oradea: carul comun Oradea-Debrecen, care va reprezenta valorile culturale ale celor două orașe, carul comun al celor două consilii județene, care se numește „Pâinea noastră de toate zilele”, carul comun al orașelor Tojama (Japonia) și Debrecen, carul care îl simbolizează pe regele Sf. Ladislau, care a defilat și cu ocazia vizitei Papale în Miercurea Ciuc, precum și cel realizat de centrul comercial Forum din Debrecen.

Seara zilei de 21 august se va încheia cu un spectacol de gală în Piața Unirii, susținut de unul dintre cei mai celebri pianiști ai lumii, Havasi Balazs.